Clujul epatează (și) cu prețurile din aeroport: un sandviș cu pui costă 37 de lei, iar un croissant – 27. „Prețuri nesimțite”
Clujul nu epatează doar cu prețuri colosale la imobiliare ori cu prețuri exorbitante la produsele expuse la Târgul de Crăciun din centrul orașului. Epatează și cu prețurile din Aeroportul Internațional „Avram Iancu”.
36
de lei costă un sandviș la barul din aeroport
De exemplu, un sandviș Panini cu șuncă de pui, roșii și cașcaval (255 grame) costă 36 de lei (7,3 euro), un wrap vegan costă 31 de lei (6,1 euro), un sandviș coppa caprese (pâine, brânză topită, ou și coppa – o specialitate din ceafă de porc, uscată și condimentată) costă 35 de lei (adică 7 euro), iar un croissant de 220 de grame costă 27 de lei (5,5 euro). Prețuri mari sunt și la cafea (3,5 euro) sau la o sticlă de apă plată.
Fotografiile ne-au fost trimise de un cititor Media9, care, datorită job-ului pe care îl are, călătorește foarte des cu avioanele de pe aeroportul clujean.
„Vă spun foarte sincer că ne-am aliniat ca prețuri cu cele întâlnite în aeroporturile din Budapesta, Frankfurt ori Manchester, doar ca salarii și nivel de trai, nu. Sunt prețuri nesimțite”, a reclamat clujeanul.
Pe de altă parte, un alt clujean care călătorește destul de des cu avionul, și care a fost contactat de Media9, spune că în aeroporturile din România tot timpul a întâlnit prețuri foarte mari în comparație cu salariile. „Toată lumea merge cu mașina dintr-o parte în alta, foarte mulți merg cu trenul, dar nu oricine zboară cu avionul, unde prețurile biletelor sunt altele decât cele de pe rutier sau de pe calea ferată. Cred că din cauza asta sunt așa de mari prețurile din aeroport”, a explicat clujeanul.
Citește și articolul de mai jos:
Clujenii scapă de 70% dintre avioanele care le „zburau somnul” + Negocieri pentru destinații noi