Adevărurile lui Mark Twain (deci acordați copiilor voștri mai multă iubire)

Lângă blocul meu este o grădiniță „cu pretenții”. Părinții sunt toți din „lumea bună” (dimineața, la ora depunerii prețioaselor și fragilelor odrasle, strada arată precum defilarea de onoare a unui salon auto…). Copiii, în schimb, sunt ca pe vremea lui Nică a Petrii: în multele ore pe care le petrec în curtea grădiniței strigătele sunt întrecute doar de urlete, glăscioarele surescitate țin hangul alergărilor îndrăcite, țipetele mimează mereu spaima și groaza,  iar peste toate acestea se ridică clasicul și eternul „ni-no, ni-no” (ambulanță, poliție). Și, desigur, tone de râsete și chicote.

Deci, oricât de schimbată ar fi lumea (oricâți bani învârt părinții și oricât internet mănâncă pe pâine), se pare că atunci când copiii sunt lăsați în copilărimea lor prea puține schimbări pot fi detectate. Lipsiți de telefoane și tablete, copiii se joacă ca acum 50 de ani, de parcă nimic nu s-a schimbat în lume. Dar aceasta nu este decât o iluzie, una dintre multele, periculoasele și dăunătoarele iluzii în care ne bălăcim în aceste zile în care încă  nu știm pe unde o vom lua.

Schimbările sunt numeroase și profunde. Iar una dintre ele este modul în care privim, înțelegem și categorisim natura și comportamentul copiilor noștri. Cu deja 150 de ani în urmă, Mark Twain lansa unul dintre acidele sale panseuri: „Medicina a făcut asemenea progrese, încât nu mai există om sănătos”. Pot afirma cu mâna pe inimă că în, ziua de azi, avem copii într-o stare de sănătate fără precedent, datorită progreselor făcute de știința medicală (inclusiv mult-hulitele vaccinuri), măsurilor de igienă personală și socială și creșterii generale a nivelului de trai al populației.

Dar în sufletele noastre parcă și-a făcut culcuș un demon neastâmpărat. Niciodată copiii noștri nu au fost atât de sănătoși și de bine îngrijiți. Dar facem ce facem și tot găsim motive de a-i „scoate” bolnavi. Iar acest front al luptei contra boleșnițelor pare să se fi mutat din domeniul nasului care curge sau al disconfortului abdominal într-un domeniu mult mai nebulos și mai înțesat de implicații: starea psihică a copiilor.

Vreau să fac referire la sinistrul ceaslov numit „Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders” (Manual de Diagnoză și Statistică a Afecțiunilor Mentale), conceput și actualizat de către Asociația Americană de Psihologie. Prima ediție (DSM-1) a fost publicată în anul 1952 și repertoria 106 afecțiuni, în timp ce ediția a 5-a (DSM-5), din 2013, colectează în 947 de pagini peste 400 de categorii și sub-categorii de „dezordini” mentale. Estimări recente arată că peste 70% din populația SUA poate fi diagnosticată cu măcar una dintre aceste afecțiuni mentale, ceea ce, parafrazând un titlu cinematografic, înseamnă că „Anormalitatea este noua normalitate”.

Fiecare dintre noi se poate considera „anormal”. Fiindcă DSM-urile sunt publice, și oricine le poate achiziționa și lectura (comentariu pe net: „Mulțumesc, o lucrare excepțională! M-am lămurit că am un buchet de afecțiuni mentale!”). Fiindcă starea noastră mentală ne preocupă în mod obsesiv (mai mult chiar decât starea colonului…), citim cu înverșunare pe net tot felul de surse, multe dintre ele dubioase sau chiar dăunătoare. Mark Twain zâmbește sardonic pe sub mustața sa cât vrabia și ne aduce aminte că tot el este cel care a spus: „Aveți grijă ce citiți. S-ar putea să muriți dintr-o greșeală de tipar!”.

Nu aveți decât s-o faceți pentru voi, adulților nevricoși, care nu mai puteți trăi dacă nu vă închipuiți că aveți vreo boală (bolile psihice sunt preferate, fiindcă sunt mult mai puțin vindecabile decât o banală gripă). Nu aveți decât să vă îndopați cu tot felul de leacuri, multe dintre ele inventate doar pentru a vă stoarce banii din buzunare.

Dar lăsați-i în pace pe copiii voștri! Ajungem în curând să nu mai avem copii „normali”, fiindcă sunt toți atinși de sindromul de hiperactivitate, de tulburările de concentrare, de autism și, mai nou, de starea de „competențe cognitive superioare”. Grijile exagerate ale părinților au fost cu diligență preluate în DSM-5 (trebuie și acei psihiatri să câștige o pâine, nu-i așa?), copiii au fost investigați, iar acum zeci de procente din numărul lor total suferă de una sau mai multe dintre afecțiunile mentale și de comportament pe care le-am amintit mai sus.

Și nu este nicidecum o glumă, nu e nicidecum un fleac. Un simplu fapt statistic: dacă  în Franța s-au vândut, în 1996, 26.000 de cutii de Ritalin (medicament utilizat pentru „tratarea” afecțiunii de „tulburare de atenție, cu sau fără hiperactivitate”), în 2014 numărul a ajuns la 600.000! O creștere de peste 20 de ori! O adevărată epidemie perversă – nu de suferință mentală, nu de devieri de comportament, ci de diagnostice exagerate și complezente, menite să aducă confort psihic unor părinți care doresc să scape de agitația și de întrebările fără de sfârșit ale odraslelor lor.

Așa că, vă rog, dragi părinți tineri, acordați copiilor voștri mai multă grijă, mai multă atenție, mai multă iubire. Învățați să-i cunoașteți, învățați să-i prețuiți, nu vă grăbiți să-i puneți într-un țarc defăimător (e retras, închis în el? – are autism!; sare peste tot? – e hiperactiv! ș.a.m.d). Nu vă mai împăunați cu „realizările” copiilor voștri, străduindu-vă să-i calificați drept „supra-dotați”, situație care vă aduce o caducă mulțumire, dar le complică infinit viața celor mici, pe umerii cărora puneți o povară mult prea apăsătoare.

Câteodată, gălăgia infernală care se ridică din curtea grădiniței de alături mă calcă pe nervi. Dar imediat îmi zic că este mult mai bine și mai natural ca acești copii să existe conform naturii lor, decât încorsetați în cine știe ce reguli pe care ei nu le înțeleg și nu le pot urma. Și, mai ales, purtând eticheta unei afecțiuni mentale pe care de fapt nu o au și urmând niște tratamente care pot strica în zece locuri fără a repara niciunul.