Adevăruri „alternative”. Domnule Boc, tocmai l-ați acuzat pe viceprimarul Tarcea că minte?

Doi lideri ai administrației locale ar trebui să fie pe aceeași lungime de undă, dar nu sunt. Iată exemplul cel mai recent: în cazul benzii dedicate de pe Calea Moților – Calea Mănăștur, primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea au venit, fiecare, cu propria „versiune” a realității. Este clar că unul – care este eufemismul pentru „ne minte”? -, iar amândoi, împreună, ne bagă în ceață.
În toamna lui 2023, viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, explica faptul că o decizie în cazul benzii dedicate de pe Calea Moților – Calea Mănăștur va fi luată după finalizarea studiului de trafic pentru metrou. Conform lui Tarcea, era nevoie „să vedem rutele alternative și să sincronizăm lucrurile cu proiectul metroului”.
Vă atașăm două linkuri doveditoare de pe alte platforme, AICI și AICI.
Ieri, Emil Boc a spus că nu are nicio legătură metroul cu banda dedicată și că, de fapt, cheia este tronsonul 1 al centurii metropolitane. Altfel spus, lărgirea DN1 de la nodul N la viitorul spital regional. Ba mai mult, susține că ar fi spus asta dintotdeauna. Deci, cum rămâne? Domnule primar, tocmai l-ați acuzat pe Dan Tarcea că minte?
„Am spus că până nu se face tronsonul 1 din centura metropolitană, lărgirea Cluj – Florești, nu putem vorbi de bandă dedicată. Ce legătură are metroul cu asta? Deci eu v-am spus. Partea care vizează introducerea de benzi dedicate pentru Cluj – Florești ține de primul tronson al centurii metropolitane și dacă toate merg bine în primăvara viitoare le putem avea, pentru că pe primăvara viitoare vom avea gata tronsonul Cluj – Florești, lărgit la 6 benzi, de la 4 la 6, cu bandă dedicată. Este printre prioritățile majore pentru Comisia de circulație să studieze, în avans, din timp, să vină cu soluții, să le discutăm cum implementăm banda dedicată pe toată axa cu școli, nu cum este acum cu segmente și va fi un prim pas major spre decongestionarea traficului.” – Emil Boc.
Poate părea un caz izolat, dar clujenii știu foarte clar și de mult timp că adevărurile „alternative” sunt un obicei la Primăria clujeană.