Activistul de mediu Szakáts István este de părere că nici 10% din cele 190 de hectare de spațiu verde enunțate ca fiind în lucru de primarul Emil Boc nu vor fi gata în mandatul său curent. Activistul clujean a plusat: „două treimi nu vor exista nici măcar la sfârșitul următorului său mandat, în 2028. Poate în al treilea”.
Media9 a scris, de curând, despre proiectele verzi ale Clujului: stadiu, investiții, termene de finalizare
Ca idee, niciunul dintre proiectele care vizează parcuri/spații verzi nu este anunțat oficial ca întârziat. Dar activistul civic are altă opinie.
Iată postarea publicată de Szakáts István pe grupul Clujul Civic:
„Intrigat de propoziția <În acest moment, Primăria are în diverse stadii de implementare proiecte pentru amenajarea, revitalizarea și crearea a peste 190 ha de spații verzi> de pe site-ul primăriei, și mobilizat de recentele scandaluri cu Pădurea Clujenilor – rebotezată, mai realist, în Pădurea Bălăriilor de cetățeni, am solicitat și obținut de la Primărie lista acelor locații care compun acele 190 de hectare din enunț.
Că acele 190 hectare în lucru (în unele declarații ale primarului, deja 200) sunt de fapt 179, passons. Dar surpriză (?) nici 10% din cele 190 de hectare de spațiu verde enunțate ca fiind în lucru de Boc nu vor fi gata în mandatul său curent, iar două treimi nu vor exista nici măcar la sfârșitul următorului său mandat, în 2028. Orizontul declarativ este cu cel puțin două mandate mai încolo decât cel performativ.
Detalii.
- Ca referință, să folosim cazul Parcului Feroviarilor, de 5.3 hectare, și cu un termen de realizare în martie 2023. Surprinzător (?) parcul nu va fi gata la timp, stadiul lucrărilor fiind azi puțin peste 25%. Parcul a trecut înapoi la primărie în 2017, apoi a fost concursul, și apoi, când să înceapă lucrările, în 2021, s-a dovedit că nu sunt bani. Într-o sforțare enormă, după scandaluri cu societatea civilă, primăria a alocat niște bani ca lucrările să poată începe, așa, de ochii lumii. În 7 luni de lucru, constructorii au ajuns la 25%, iar acum, în alte 7 luni ar trebui să facă restul de 75%. Plauzibil? Desigur.
- La fel ca la La Terenuri (4.3 ha) – unde termenul de realizare s-a dublat, iar apoi a fost acea “recepție” stânjenitoare, de luni de zile – începută de cetățenii care nu au mai putut și au apropriat ei parcul prin garduri.
- În aceași situație se află Parcul Armătura (3.2 ha). Încă asta ar trebui să fie gata și mai repede, în februarie 2023. Nicio șansă. Muncitorii de pe teren vorbesc de toamna 2024, cu “poate”.
- Apoi, Cetățuia, la ale sale 10 hectare. Conform arhitecților care au studiat proiectul, o să fie amenajat peste 8 ani. Cu poate.
- Parcul Bună Ziua (8.1 ha) abia are scos concursul de soluții. Cel puțin 6 ani, până vom vedea ceva acolo.Apoi, amenajare malurile Someșului (7 ha). Ar trebui să fie “gata” în 9 luni de acum încolo. Aha. Cu o iarnă intercalată. Să fim serioși. Nici vorbă să fie gata.
- Poate Platoul Sălii Sporturilor o să apuce deadline-ul. Hai, la 0.3 hectare, poate că măcar ăsta iese la timp.
Însă la capătul îndepărtat al listei găsim suprafețele cu adevărat mari, și vectorii promisiunilor stând perpendicular:
- 54 hectare la Parcul Est. Nicio șansă în următoarele 2 mandate. Poate trei.
- 50.9 hectare Pădure-Parc Borhanci. Asta e parte a megalucrării de 77 hectare cu creșe, grădinițe și o unitate a Oncologiei. Nicio șansă în următoarele mandate ale domnului Primar.
Vă invit să consultați întreaga listă (link în primul comentariu) pentru a vă face propriile calcule. Mie, mi-a dat 17.9 ha – adică sub 10%, lucrările care au măcar șansa să fie terminate în mandatul curent. Toate, absolut toate, cu depășiri de termen.
A, și am mai întrebat primăria și despre celebrele 100.000 de arbori, de plantat până în 2030 de primărie, și am primt ca răpuns că <estimarea de 100.000 de arbori este în strânsă legătură cu proiectele detaliate menționate>. Deci clar.
Din tradiția acoperitului minciunilor cu minciuni mai mari, în curând o să aflăm că din alea <100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030> – Cluj-Napoca o să fie cel puțin 90. Bogdaproste, clujene!”, a transmis Szakáts István pe grupul civic.
Parcuri și spații verzi: costuri și termene de execuție