13 noi cazuri tratate la Cluj. Zece clujeni internați ieri, cinci vindecați

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã  

La Cluj sunt confirmate până în acest moment 121 de cazuri de infectare cu coronavirus, arată raportul de astăzi al Grupului de Comunicare Strategică. Sunt cu 13 cazuri mai mult decât ieri, dar nu toate ale unor pacienți cu buletin de Cluj.

67

este numărul locuitorilor Clujului care sunt internați cu COVID-19.  Ieri erau 62. „Sunt zece noi cazuri, depistați pozitiv la testările de aseară, dar între timp s-au vindecat cinci pacienți”, a explicat prefectul Mircea Abrudean.

„Până astăzi, 4 aprilie, ora 12.00, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.613 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 329 au fost declarate vindecate și externate”, se arată în comunicatul GCS.

133

de persoane infectate cu coronavirus au decedat până acum, în România.

La Cetan, județul Cluj, situația s-a stabilizat, a anunțat prefectul Mircea Abrudean. Acolo exista un început de focar. Au apărut multe cazuri la Reteag, Bistrița Năsăud. „Am întărit și aici filtrele și am făcut verificări suplimentare, pentru a stopa circulația și intrarea in județul Cluj a celor din acea zona”, afirmă prefectul.

Iată situația pe județe, valabilă azi, la ora 10.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.