Vrea să construiască o nouă stațiune de schi în județul Cluj cu specialiști austrieci sau germani. „Un model pe care să-l aplicăm întocmai”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat la un post de radio local că județul ar mai avea nevoie de o stațiune de schi, în afara celor de la Băișoara și Mărișel, binecunoscute iubitorilor sporturilor de iarnă.
Administratorul județului a spus că Vlădeasa – Săcuieu este zona ideală pentru realizarea unei stațiuni de iarnă, chiar cea mai importantă din județ, care are cele mai bune condiții de schiat. Alin Tișe nu s-a ferit să spună că ar da proiectul pe mâna unor specialiști din Austria sau Germania și nu să-l luăm noi și să-l adaptăm, că „așa l-ai terminat”.
„Eu mi-aș dori ca la Băișoara să unim cele două pârtii, pârtia veche cu cea de la Buscat. Ar fi ideal! A doua zonă importantă de schi este Mărișelul. Aici există o pârtie, urmează a doua și să le unim cu Belișul. Și a treia zonă importantă ar fi Vlădeasa – Săcuieu – Rogojel, cu pârtia veche de la Vlădeasa. De altfel, e cea mai importantă zonă dacă ne referim la poziționare, la înălțime și la durata de menținere a zăpezii într-un an. Aici putem avea zăpadă 6-8 luni pe an. Zona Vlădeasa are cea mai bună poziționare dintre cele trei. E locul ideal pentru un domeniu schiabil, de această dată făcut de specialiști din Austria exact cum sunt domeniile schiabile la ei”, a explicat administratorul județului Cluj.
Amenajarea respectivă se află în partea de nord a Munților Apuseni, pe versantul estic, la altitudini de 1.100-1.700 de metri, culminând cu Vârful Vlădeasa, de 1.836 de metri. Foto: muntii-nostri.ro
Alin Tișe a fost întrebat dacă zona Vlădeasa – Săcuieu ar putea funcționa și pe durata verii, amintind că tot austriecii au reușit o asemenea performanță, de a face pârtii schiabile și când nu e iarnă.
„Eu am învățat în aceste funcții că nu trebuie să descopăr nimic, nici apa caldă, nici apa rece. Și că nu trebuie să învârt Pământul într-o direcție sau alta. Trebuie să luăm modelele de bune practici cum sunt ele în alte părți, dar să nu le adaptăm la noi, pentru că odată ce le-ai adaptat le-ai schimbat și ai terminat cu ele. Sunt de acord ca proiectul să fie funcțional și pe timpul verii, ar fi un lucru foarte bun: un model din Austria sau din Germania pe care să-l aplicăm întocmai. Nu trebuie să facem nimic care să pună în pericol un astfel de proiect”, a mai spus președintele CJ Cluj la Radio Someș.
Despre acest proiect, Media9 a scris că administrația locală din Săcuieu a realizat un studiu care cuprinde următoarele puncte:
- a fost făcută o asociere între comuna Săcuieu și județul Cluj;
- se lucrează la un studiu de oportunitate pentru zona Vlădeasa, comandat de Primăria Săcuieu;
- studiul este gândit să meargă împreună cu comunele Mărgău și Poeni;
- studiul este gândit ca pârtiile de schi să fie folosite între altitudinea de 1.300 – 1.700 de metri;
- sunt propuse 45-48 de kilometri de pârtii și circa 26 de kilometri de instalații de cablu;
- investiția totală ar fi cifrată la 180 – 200 de milioane de euro (bani din finanțări europene, poate în etape).
Mai jos este întregul articol:
V-ați legat clăparii? Alin Tișe promite o stațiune de schi în județul Cluj