Votul unui singur consilier local a blocat vânzarea apartamentelor ANL. L-a jignit pe Boc: „Eu nu mi-am șters opincile în Primărie”
Așa cum Media9 a scris în premieră, Consiliul Local a avut pe masă vânzarea a zece apartamente ANL de pe strada Tășnad către chiriașii lor actuali. Prețul este cel pe care l-am amintit în articolul precendent, 20.000 – 21.000 de euro, pe loc sau în rate. Iar știrea este că vânzarea nu s-a aprobat. Abținerea unei singure persoane a cauzat acest eșec.
Cum s-a ajuns aici? În opinia Media9, totul a plecat de la începutul ședinței, când consilierul local Anca Ciubăncan și primarul Emil Boc s-au jignit reciproc. Ciubăncan a avut o intervenție prin care cerea o strategie privind suplimentarea numărului de locuri în școli, lucru propus anterior și de USR. “Încercați să fiți originalul și nu copia USR-ului. Oamenii întotdeauna aleg originalul, nu copia”, a spus Boc. “Sunt originală din Cluj-Napoca de trei generații și nu mi-am șters opincile în Primărie”, a contraatacat consiliera intrată pe lista PSD. Poate a dorit să spună originară, dar s-a înțeles originală, noi am interpretat că i-a răspuns primarului cu același cuvânt.
Urmare a acestei discuții, Anca Ciubăncan a fost “Gigi Contra” de-a lungul întregii ședințe. A fost singura care s-a opus vânzării apartamentelor ANL către chiriași și a avut succes, pentru că fără votul ei nu se obținea majoritatea calificată. Primarul Emil Boc a intervenit încă de la început, pentru că au fost zece puncte pe ordinea de zi. A cerut numele persoanei care s-a abținut și l-a făcut public, Anca Ciubăncan, a amenințat că va trimite hârtii chiriașilor cu numele persoanei din cauza căreia nu au trecut proiectele, a acuzat că e batjocură și abuz. A încercat și cu zăhărelul, “vă rog să ne spuneți dacă aveți vreo nelămurire”. A bătut la porți închise.
“Cred că au fost niște inadvertențe. Este decizia mea, mi-am justificat-o, mi-o mențin. Nu este normal să faceți acest șantaj”, a spus Anca Ciubăncan. Ulterior a și dezvăluit motivul real: “M-ați jignit, m-ați ironizat”.
Poziția consilierei a fost dezavuată chiar de colegul ei din PSD, Vladimir Mătușan, care a votat pentru și apoi a „pârât-o”. “În cazul doamnei Ciubăncan, a fost o procedură în cadrul partidului, s-a luat măsura excluderii, își urmează cursul firesc, dânsa poate ataca măsura”. Ca urmare, au urmat momente tensionate între cei doi, care s-au certat cu mâna la gură.