Voteaza un festival al Clujului pentru un premiu la European Festival Awards. Să aducem premiul acasă!

Autor  admin   în       1 orã în urmã  

Festivalul Jazz in the Park din Cluj-Napoca figurează pentru a opta oară la European Festival Awards, la categoria Best Small Festival in Europe.

Evenimentul, organizat de Asociația Fapte, se află în prezent în faza preliminară a competiției, în care voturile publicului contează în proporție de 40% pentru desemnarea finaliștilor. Publicul poate susține festivalul până la data de 20 noiembrie, accesând platforma oficială de vot: https://www.europeanfestivalawards.org.

Jazz in the Park este singurul festival din România nominalizat la această categorie, iar în 2019 a fost desemnat câștigător al premiului Best Small Festival, devenind primul eveniment de jazz din Europa de Est care a obținut această distincție.

De-a lungul anilor, festivalul a fost finalist în 2014, 2015, 2019, 2022, 2023 și 2024, consolidându-și poziția printre cele mai apreciate evenimente muzicale independente din Europa.

Ediția din acest an a Jazz in the Park a fost una dintre cele mai apreciate de până acum, reunind peste 40 de concerte, un public record și o atmosferă care a confirmat statutul festivalului ca loc unde muzica și comunitatea se întâlnesc firesc.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.