Vom avea tren de mare viteză pe ruta Oradea – Cluj – București – Constanța? „Banii pot fi atrași din fonduri europene”

Autor  admin   în       2 years în urmã     5632 Vizualizări.  

Ovidiu Cîmpean, director în Primăria Cluj-Napoca și candidat pentru viitorul Parlament al României, a publicat pe contul său de Facebook o veste foarte importantă pentru infrastructura feroviară a țării: primul pas către un tren de mare viteză pe ruta Oradea – Cluj-Napoca – București – Constanța a fost făcut de Comisia Europeană. Cîmpean a vorbit despre necesitatea unei asemenea investiții încă de anul trecut.

Iată postarea lui Ovidiu Cîmpean:

„Anul trecut, în programul de candidatură pentru Parlamentul României, am subliniat nevoia unui tren de mare viteză pe ruta Oradea – Cluj-Napoca – București.
Am prezentat și argumentele pentru un astfel de proiect major pentru România: trebuie să modernizăm și infrastructura feroviară, care a rămas mult în urmă. Este nevoie, precum în țările avansate, să avem un tren de mare viteză cu care să facem două ore până la București.
De ce avem nevoie de o linie de mare viteză?
Căile ferate de mare viteză sunt un mod de transport confortabil, sigur, flexibil și prietenos cu mediul înconjurător. Acestea oferă beneficii socio-economice extrem de importante, fiind în acord cu obiectivele UE în materie de transport și coeziune.
Cred că la nivelul Uniunii Europene trebuie stabilit un plan clar de construire a unor linii feroviare de mare viteză și în Europa de est, care să fie conectate cu cele din vest.
Costul unei linii duble de mare viteză pe ruta Oradea – Cluj-Napoca – Brașov – București (600 de km) este de aproximativ 10 – 12 miliarde de euro. Dacă îl facem pe acesta un proiect de țară, banii pot fi atrași din fonduri europene.
O linie ferată de mare viteză înseamnă:
  • Servicii feroviare care funcționează pe linii noi, special concepute, cu o viteză maximă de operare de cel puțin 250 km/h și servicii care funcționează pe linii convenționale cu o viteză maximă de operare de cel puțin 200 km/h;
  • Amprenta de carbon este mai mică decât în cazul altor tipuri de transport;
  • Un nivel sporit de siguranță;
  • Scăderea presiunii asupra rețelelor rutiere congestionate;
  • Călătorii rapide și confortabile;
  • Dezvoltarea socio-economica a regiunilor; contribuie la regenerarea zonelor urbane în dificultate din apropierea gărilor;
  • O durată a călătoriei mai mică decât cu avionul, dacă luăm în considerare durata totală a călătoriei, nu doar timpul petrecut în mijlocul de transport;
  • Capacitate mai mare decât în cazul altor tipuri de transport.

Uniunea Europeană își propune:

– până în 2030, lungimea rețelei feroviare de mare viteză existentă ar trebui să se tripleze;
– până în 2050, cea mai mare parte a transportului de călători pe distanțe medii să se realizeze pe căile ferate (se urmărește un transfer de la transportul rutier la cel feroviar pentru 50 % dintre transporturile interurbane de călători și de mărfuri);
– transportul pe căile ferate de mare viteză ar trebui să se dezvolte mai rapid decât transportul aerian pentru călătorii de până la 1.000 km;
– până în 2050, toate aeroporturile din rețeaua centrală ar trebui să fie conectate la rețeaua de cale ferată, de preferință prin servicii de mare viteză”, a transmis Ovidiu Cîmpean pe contul său de Facebook.
Sursa informații: Raport Curtea de Conturi Europeană

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.