Voi înțelegeți ce război este pe tema soclului Școlii Ardelene? Boc și Macalik sunt cap în cap
Ați crezut că problema soclului grupului statuar școala ardeleană s-a încheiat? Ei bine, nici pe departe. Proiectantul întregii zone de sud a centrului, Macalik Arnold, a depus mai multe proiecte până acum, la Primărie, și niciunul nu respecta forma inițială. Este un arhitect încăpățânat, toată lumea știe deja acest lucru, dar și Primăria s-a încăpățânat să ceară din nou și din nou proiectul original, gândit de arhitecta Adriana Matei la începutul anilor 1970.
Ca să înțelegeți cât de mari sunt tensiunile, iată ce spunea primarul Emil Boc vineri, la Realitatea FM, marți, într-o conferință de presă, și astăzi, la Napoca Live.
Vineri: „Până luni are termen să vină cu proiectul soclului. Au mai existat trei termene limită, însă proiectantul nu s-a prezentat cu noul proiect”.
Marți: „Ieri, la sfârșitul programului, a predat domnul arhitect. Nu l-am văzut dacă este în exigențele prevăzute de avizul Comisiei zonale de monumente istorice”.
Azi: „A existat și există un ping-pong între beneficiarul lucrării, care e Primăria, prin constructor, și proiectant. Încă nu am primit o formă așa cum trebuie, adică una care să respecte viziunea inițială cu soclu, și i-am atras atenția proiectantului că riscăm să intrăm în întârzieri și în consecință să ne predea proiectul până la finalul acestei săptămâni”.
Se creează un cadru intensiv ca primarul Emil Boc să învețe corect numele acestui arhitect. Macalik se rostește Moțolic, dar încă edilul șef îi spune Mociolic. Până când va preda proiectul soclului, Boc sigur va învăța numele corect al arhitectului. 🙂