Viitor din gunoaie

Ne pregătim să ne predăm viața în „mâinile” inteligenței artificiale (IA). Cea mai strălucită invenție omenească (de până acum…) va lucra neobosit să rezolve majoritatea problemelor noastre, de la rețete delicioase de mâncăruri până la pregătirea expansiunii cosmice a speciei umane, trecând prin cure de slăbire și sfaturi practice pentru casă. Doar că…

…îmi pun o întrebare insidioasă: cum va gestiona IA fenomenul atotputernicei prostii omenești? Înainte de a vi se ridica părul pe spinare, dați-mi voie să vă explic ce am în vedere. În primul rând, să definim termenul de „prost”. Cu toate că este, poate, cel mai uzitat cuvânt din vocabularul (altminteri bogat) al limbii române, atât ca substantiv, cât și ca adjectiv, el este complet golit de conținut în imaginativul celor cărora li se potrivește ca o mănușă. Este doar o scurtătură către propria necunoaștere și incompetență (dacă ai făcut pe cineva „prost” nu mai e nimic de precizat, cred ei…). Și atât de vag și de cețos, încât ei cred că spune totul, când, de fapt, nu spune mai nimic!

Orice proces de integrare (în propria viață, într-un grup, într-un cuplu, într-un context organizatoric sau informal) are negreșit trei etape ale acțiunii corecte:

1. Înțelegere
2. Judecată
3. Acțiune.

Este suficient ca una dintre aceste etape (fie chiar cea de-a treia) să nu corespundă cu condițiile „de pe teren” și te califici automat pentru statutul de „prost”. Două exemple relevante: în 1560, arhitectul regal Inigo Jones a afirmat că ansamblul de la Stonehenge este „un templu roman în stil toscan”, iar în 1903 Simon Newcomb, părintele astronomiei americane, a afirmat că mașinăriile care vor să zboare nu o vor putea face niciodată. (Dacă vreți să știți mai multe, dați iama pe Google, că acesta e chiar singurul lucru pe care oricine îl poate face…).

Ca să înțelegeți mai bine, gândiți-vă la etapa 1 (Înțelegere). Antivaxerii (chiar dacă unii dețin oareșce titluri academice) nu înțeleg nimic din natura și importanța vaccinării, ceea ce viciază și următoarele etape ale acțiunii; judecata lor este alterată de limitele propriului intelect, iar acțiunea excelează în răgete înfierbântate în mediile sociale, unde avem o adevărată expoziție a imposturii intelectuale, strâns conectată cu defecte grave în procesele de evaluare a evenimentelor.

Mă veți întreba, poate: ce este atunci un om deștept? Simplu: un om deștept nu este unul „citit”, „cult”, cu patalamale universitare și cu vorbire gongorizată. Un „om deștept” este unul care

1. Înțelege corect ceea ce se întâmplă
2. Judecă corect împrejurările și situația
3. Acționează corect, în concordanță cu liniile importante ale evoluției sociale, culturale sau științifice.

Istoria omenirii este străbătută ca un fir roșu de acțiunile oamenilor „deștepți”, singura centilă care contează în definirea progresului umanității, al ridicării ei de pe pragul animalității.

Cu toate acestea, trebuie să constatăm că proștii sunt categoria cea mai numeroasă (uitați-vă atât la alegători, cât și la aleși). Aceasta este cea mai mare slăbiciune a unei democrații: puterea cedată proștilor, în numele unor înalte principii egalitare – în majoritatea situațiilor, aceasta se întâmplă nu ca urmare a acțiunilor proștilor, ci ca urmare a idealurilor mărețe ale celor deștepți. Proștii au putut doar să facă zavere, să ardă câteva conace și palate; deștepții au fost cei care au teoretizat până la absurd, au scris memorandumuri, legi și constituții care mai toate au dat, în cele din urmă, puterea supremă în mâna proștilor.

După secole și decenii de trăit în democrație, constatăm că ceva nu este în regulă în toată această poveste. Orice fel de educație a eșuat în „iluminarea” proștilor, mai ales cea religioasă, întemeiată pe precepte pe care aceștia au învățat să le mimeze în mod de-a dreptul elegant. Educația laică a eșuat și ea, fiindcă nu a format caractere, ci doar indivizi care, la fel, au învățat să mimeze competența și capacitatea intelectuală prin exhibarea unor diplome care nu valorează mai mult decât hârtia pe care au fost imprimate.

Proști au fost dintotdeauna și dintotdeauna au fost cea mai activă (și majoritară, Doamne!) parte a societății umane. Nimic nu este mai productiv în volum și mai absurd în manifestări decât producția „intelectuală” a proștilor. În ultimele trei decenii, de când umanitatea a descoperit deliciile domeniului virtual și al informației digitale, situația a devenit infinit mai gravă: proștii au acum instrumente mult mai puternice de a-și afirma încăpățânarea și de a-și apăra violent aiurelile pe care își întemeiază ei rațiunile de a exista. După cum sugerează o reflecție tot pe internet vânturată: „Cu cât e creierul mai mic, cu atât e gura mai mare”.

Cândva, „fake news” generate de prostie aveau o răspândire modestă, limitată la urechile mai mult sau mai puțin dornice ale unor vecini. Azi, aceleași fărâme de informație trunchiată, distorsionată, falsificată și absurd amplificată (de, după modelul proștilor…) are o diseminare instantanee și globală, prin mecanismele perverse create pentru a conecta oameni, dar care conectează, în fapt, întreaga suflare umană la marii păpușari care câștigă de pe urma ei.

Și, uite-așa, ne-am apropiat de miezul problemei. Mediile sociale nu sunt o bibliotecă, ci mai degrabă un depozit. O platformă de depozitare a gunoaielor spiritului și intelectului uman. Cât de curând, IA evolutivă va fi lăsată liberă să bântuie cotloanele mediilor sociale, în scopul de a-și face o imagine proprie despre „inteligențele” în carne și oase. Și sunt toate oportunitățile ca această imagine să fie cea a unei specii infame, măcinată de invidie, mânie și ură, neglijentă până la crimă și cumplit nepăsătoare față de urmările acțiunilor sale criminale (ia vedeți cum tratează ea criza climatică…).

Ne temem de contactul cu o civilizație extraterestră? Cred că mai mult trebuie să ne temem de judecata la care vom fi supuși de propria noastră creație, în temeiul imaginii pe care IA și-a făcut-o despre noi, în lumina propriilor noastre fapte, atitudini și intenții. V-ar mira, oare, ca IA să considere că suntem o specie periculoasă, atât pentru ea însăși, cât și pentru minunata planetă pe care ea s-a făcut stăpână, și că abuzurile ei trebuie curmate?

Fiindcă imaginea noastră va fi crescută din propriile noastre gunoaie.

Mihai E. ȘERBAN