VIDEO. S-a deschis pârtia de sanie de la Mărișel, care are o bandă pentru urcare lungă de 140 de metri. A fost full la inaugurare!

Autor  Tudor Știrbu   în       11 luni în urmã  

Iubitorii săniușului au de acum o pârtie doar pentru ei, cu o bandă care îi ajută să urce fără efort până în vârf. E vorba despre pârtia de sanie de la Mărișel, situată lângă Crucea Iancului, în apropiere de mănăstire. Pârtia a fost deschisă în acest weekend, iar copiii, că ei sunt principalii beneficiari, au fost cu sutele și s-au bucurat pe măsura inaugurării evenimentului.

Banda de ajutor

La Mărișel a nins frumos, iar administrația a pus în funcțiune o bandă pentru săniuș cu o lungime de 140 de metri. Astfel, copiii nu mai sunt nevoiți să urce până în vârful dealului pentru încă o tură, ci se pun pe banda respectivă și în câteva secunde sunt în vârf.

50.000

de euro reprezintă valoarea investiției în banda pentru sanie; banii sunt de la Consiliul local Mărișel.

Primarul comunei spune că s-a gândit la această investiție tocmai pentru că cei mici n-aveau o pârtie a lor pentru săniuș, iar pe partea cealaltă, unde se schiază, n-o puteau face.

DECLARAȚIE

„Noi am cumpărat banda anul trecut, dar n-a fost zăpadă și a funcționat doar trei zile. Vineri a fost în probe, dar ieri a funcționat toată ziua. A fost full, oamenii, copiii au stat la coadă să urce pe bandă. Cred că au fost vreo 400-500 de persoane, care s-au bucurat de zăpadă și de săniuș. Azi (duminică, 29 decembrie – n.r.), zăpada e perfectă, e înghețată, merge săniuța… Și e chiar o locație frumoasă, aici, între brazi. Nu-i pantă abruptă,  copilașii pot să meargă fără să se accidenteze. E un peisaj de vis, totul e super!”.

Viorel Ghic, primarul comunei Mărișel, pentru Media9

Pârtia de sanie de la Mărișel e deschisă, pe durata vacanței, în fiecare zi de la ora 10:00 până la ora 16:00. După începerea școlii, va fi deschisă în weekend.

50

de lei/zi reprezintă accesul la banda pentru săniuș; de aici se pot închiria sănii contra sumei de 35 de lei/zi.

În plus, mai trebuie spus că la Mărișel e zăpadă bună pentru schiat. Deci și iubitorii schiului sunt împăcați.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.