VIDEO. Podul din Bonțida, deschis doar pe durata festivalului. Și cu restricții de trafic

Autor  admin   în       1 year în urmã     1253 Vizualizări.  

Podul din Bonțida, situat pe drumul județean DJ 161, a fost redat circulației pe durata festivalului Electric Castle. Traficul rutier se desfășoară însă cu restricții de circulație și este deschis până luni, 24 iulie, ora 8:00. 

Consiliul Județean anunță participanții la trafic, dar și pe cei care vor participa la festivalul Electric Castle, că podul peste Someșul Mic din Bonțida, situat pe drumul județean DJ 161, a fost redat circulației.

O filmare din mașină și din dronă ne arată starea lucrărilor din Bonțida.

Reluarea circulației este temporară, pe durata festivalului, mai exact până luni, 24 iulie, ora 8.00 a.m.

„Am întreprins toate demersurile necesare în vederea urgentării finalizării lucrărilor la acest pod, astfel încât să fie redat circulației odată cu începerea festivalului Electric Castle”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

 

În acest fel, întregul tronson al drumului județean 161, care pornește din DN 1C și ajunge până în proximitatea Castelului Banffy, este, în acest moment, pe deplin pregătit și deschis circulației publice chiar din prima zi a festivalului.                   

Traficul rutier se desfășoară, însă, cu restricții de circulație. Astfel, circulația pe pod este permisă pietonilor, riveranilor și celor care dețin vignetă de acces la festivalul Electric Castle, cu instituirea unei restricții de tonaj de maxim 20 de tone.

Lucrările de modernizare la podul peste Someșu Mic din Bonțida au început la sfârșitul lunii martie 2023.

Festivalul Electric Castle din acest an de la Bonțida are loc între 19 și 23 iulie.

Sursa foto: Consiliul Județean Cluj

GALERIE FOTO. Norocul festivalierilor de la Electric Castle din Bonțida. Nu vor fi nevoiți să înconjoare localitatea

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.