VIDEO. Moment zero la Cluj: după 25 de ani, gheretele din Piața Mihai Viteazu sunt puse la pământ. Urmează decopertarea Canalului Morii

Autor  admin   în       2 luni în urmã  

Au început lucrările de desființare a gheretelor din zona Piața M. Viteazul. Administrația locală continuă proiectele pentru decopertarea Canalului Morii.

Primele 16 gherete din zona Pieței Mihai Viteazul sunt în curs de demolare. Primăria Cluj-Napoca a decis să nu prelungească contractele de concesiune încheiate pentru aceste spații în urmă cu 25 ani și să desființeze gheretele amplasate peste cursul de apă, având în vedere obiectivul de a continua decopertarea Canalului Morii, așa cum s-a făcut în zona Parcului „Ion Luca Caragiale”.

„Continuăm pașii legali pentru desființarea tuturor gheretelor (în luna februarie va intra în Consiliul Local o hotărâre pentru alte 8 gherete), în paralel cu procedurile necesare pentru proiectul de modernizare a zonei Liceului „Nicolae Bălcescu”, areal care include Canalul Morii pe porțiunea străzii Argeș. Astfel, facem noi pași pentru modernizarea orașului și creșterea calității vieții în Cluj-Napoca”, a declarat Emil Boc.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.