VIDEO. Ministrul Sorin Grindeanu anunță că actele pentru începerea lucrărilor la lotul cu Tunelul Meseș urmează să fie semnate în perioada următoare

Autor  admin   în       1 lunã în urmã  

Din biroul său de la Ministerul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunță că actele pentru finalizarea tuturor procedurilor necesare începerii lucrărilor la ultima secțiune care nu era contractată din Autostrada Transilvania (A3) trebuie semnate în perioada imediat următoare. 

Este vorba de lotul de 41 de kilometri Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău care include și tunelul Meseș. Ultima secțiune necontractată din Autostrada Transilvania are constructor desemnat, anunța în noiembrie 2025 șeful CNAIR, Cristian Pistol. Cu toate acestea, CNAIR n-a putut semna atunci contractul, deoarece au fost depuse contestații de doi constructori. Acestea au fost respinse pe rând, iar pe 1 martie 2025, Cristian Pistol declara că CNAIR poate semna contractul.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit despre o „săptămână decisivă pentru semnarea unor contracte de infrastructură majore”, inclusiv cel privind lotul cu Tunelul Meseș, iar declarațiile sale au fost postate pe rețeaua Tik-Tok.

DECLARAȚIE

„Ce-avem de făcut săptămâna aceasta? În primul rând, urmează să fie desemnat câștigătorul pentru Lotul 2 al Autostrăzii A7, tronsonul Roșcani – Suceava. Pe Lotul 1 al aceluiași proiect, câștigătorul a fost deja anunțat săptămâna trecută. Pe A8, pe tronsonul Pipirig – Reghin, așteptăm ultimele documente pentru a putea semna contractul săptămâna viitoare. Un alt proiect major care urmează să avanseze este semnarea contractului pentru tunelul Meseș de pe Autostrada Transilvaniei, cel mai mare contract din istoria CNAIR. Avem de primit ultimele documente pentru a semna contractul. Pe lista priorităților se află și reabilitarea podului de la Azuga, pentru care se așteaptă ultimele documente din partea companiei câștigătoare. Nu în ultimul rând, țin să vă anunț că astăzi, în sfârșit, a fost preluată dana 120 din portul Constanța de la CFR Marfă la Administrația Porturilor Constanța, urmând ca toate actele ulterioare să fie făcute de cele două părți”.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, 31 martie 2025

Proiectarea și execuția secțiunilor Poarta Sălajului – Zalău și Zalău – Nușfalău au fost atribuite Asocierii de firme turcești Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS – Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi AS, cu suma de 6,62 miliarde de lei (fără TVA).

Potrivit contractului, construcția celor două secțiuni, cu o lungime totală de 41 de kilometri, trebuie finalizată în 78 de luni (18 luni proiectare, 60 de luni execuție).

Pe traseul acestui sector din Autostrada Transilvania  vor fi construite inclusiv:

  • Tunelul Meseș (în lungime de 2,89 km), cel mai lung tunel de autostradă din România. Acest tunel este format din două galerii unidirecționale care împreună totalizează 5,78 km.
  • 65 de viaducte, poduri și pasaje (în lungime totală de aproximativ 13 km).

 

 

 

 

About