VIDEO. Lucrările pe această stradă din Cluj sunt pe ultima sută de metri. Se pregătește carosabilul pentru primul strat de asfalt

Autor  admin   în       19 ore în urmã  

Stadiul lucrărilor pe strada Arțarului se apropie de final, a anunțat, luni dimineața, viceprimarul Clujului, Dan Ștefan Tarcea. Oficialul a făcut și o postare în zona în care au loc lucrările, pe care a publicat-o pe contul său de Facebook. 

Trotuarele sunt finalizate, bordurile sunt montate, iar în această perioadă se pregătește carosabilul pentru primul strat de asfalt pe strada Arțarului din Cluj-Napoca. Lucrările urmează să fie încheiate până la finalul acestui an.

Anunțul viceprimarului

„Se nivelează și se compactează fiecare segment, astfel încât asfaltarea să fie turnată în condiții foarte bune. În paralel, se finalizează accesele către proprietăți și se fac ultimele corecții pe partea de drum. În total, sunt modernizați peste 𝟕𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚̆, cu o lățime a carosabilului care variază între 3 și 3,5 metri. Intervenția cuprinde aproximativ 𝟐.𝟔𝟕𝟒 𝐦𝐩 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐨𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐧𝐨𝐮 𝐬̦𝐢 𝟏.𝟖𝟐𝟐 𝐦𝐩 𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐨𝐭𝐮𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 – o modernizare completă care aduce siguranță pietonilor și o circulație mult mai coerentă pentru cei care locuiesc în zonă”, a transmis viceprimarul Tarcea.

Lucrările de modernizare pe strada Arțarului au început în această vară. Ele au vizat refacerea completă a infrastructurii: rețele de utilități amplasate subteran, iluminat public modern, trotuare și carosabil. Intervenția face parte din programul de modernizare a străzilor din municipiu.

About