VIDEO. Inaugurarea noului parc fotovoltaic de la Centrul Agro Transilvania. Vor fi economii de peste 1,8 milioane de euro în următorii ani


La eveniment au participat vicepreședinții Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu și Vákár István, consilieri județeni, conducerea Centrului Agro Transilvania, întreprindere publică aflată sub autoritatea forului administrativ județean, precum și reprezentanții companiei Greenvolt Next, firmă internațională specializată în amenajarea de proiecte eoliene, solare şi de stocare a energiei, la scară largă.
Noua instalație fotovoltaică are o capacitate de vârf de 551,65 kWp și va genera aproximativ 613.000 kWh anual, ceea ce va asigura o sursă de energie ieftină și sustenabilă pe termen lung. Conform estimărilor realizate de Consiliul Județean, în primii 10 ani de funcționare, Centrul Agro din Dezmir va realiza economii de aproximativ 384.000 de euro, iar pe o durată de 25 de ani acestea vor atinge circa 1,8 milioane de euro.
DECLARAȚIE
„Felicit echipa Agro Transilvania pentru reușita acestui parteneriat public privat, gândit să genereze, în mod direct, economii însemnate la factura de energie. Banii astfel economisiți se vor regăsi atât în reducerea prețurilor pentru clienți cât și în finanțarea altor investiții. De remarcat este și performanța acestei întreprinderi publice pe care o deținem și care, în 2008, la doar un an de la punerea în funcțiune, a obținut profit și care, tot de atunci, de peste 17 ani, reușește acest lucru în mod constant. Este un exemplu clar că profitul poate fi obținut nu doar de societățile private, ci și de întreprinderile publice”.
Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj
Potrivit CJ Cluj, investiția verde din cadrul Pieței Agro Transilvania a fost realizată în baza unui Acord de Achiziție de Energie (PPA) încheiat cu compania Greenvolt Next, pe o durată de 10 ani. Acest model inovator permite Centrului Agro Transilvania să beneficieze de avantajele unui sistem fotovoltaic fără vreo investiție inițială și, în același timp, prin asigurarea unei producții de energie regenerabilă la un cost scăzut.

Conform sursei citate, acest proiect va contribui, totodată, la reducerea amprentei de carbon a companiei cu aproximativ 142 tone CO₂/anual, echivalentul capacității de absorbție a peste 7.000 de arbori maturi. De asemenea, începând din anul 2035, întreaga instalație fotovoltaică va fi transferată în proprietatea Agro Transilvania S.A.





În ultimii doi ani, atât forul administrativ județean, cât și o parte a entităților subordonate, au derulat mai multe proiecte din domeniul energiei regenerabile și valorificării energetice, printre care:
- construirea a șase parcuri fotovoltaice, cu o capacitate totală de 3,2 MWp în cadrul unor obiective administrate de Compania de Apă „Someș”;
- instalarea a două centrale fotovoltaice, cu o putere instalată de 135KWp, în Parcul Industrial Tetarom I;
- intermedierea, de către Tetarom S.A., a vânzării de energie din surse regenerabile certificate cu garanții de origine, către rezidenții din parcurile industriale administrate;
- valorificarea nămolului provenit din epurarea apelor uzate de la stațiile de epurare din județul Cluj, combustibilul solid astfel rezultat fiind refolosit pentru tratarea termică a unei noi tranșe de nămol;
- de asemenea, unul dintre cele mai mari proiecte din domeniul producerii energiei verzi din surse regenerabile, inițiate de Consiliul Județean, este cel privind construirea instalației de tratare prin dezintegrare moleculară pentru valorificarea energetică a deșeurilor din județul Cluj, care vizează atât rezolvarea problemei deșeurilor cât și acoperirea necesarului de consum al Consiliului Județean și al instituțiilor subordonate.