VIDEO. Cum arată lucrările pe lotul de cale ferată Cluj-Napoca – Aghireș (Magistrala 300) cu un an înainte de termenul contractual

Autor  admin   în       3 luni în urmã  

Lucrările de modernizare la calea ferată Cluj Napoca – Aghireș (Magistrala 300), executate de Asocierea Railworks, au ajuns la un progres de peste 30%, cu un an înainte de termenul din contract.

Potrivit ultimei monitorizări a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, pe care am prezentat-o AICI, la sfârșitul lunii mai 2025 stadiul fizic al lucrărilor pe acest șantier era de 33%.

Între timp, lucrările au mai avansat, potrivit site-ului de specialitate clubferoviar.ro, și au ajuns la 35%, așa cum se poate vedea și din filmarea postată pe Youtube de utilizatorul Căile Ferate Transilvănene.

Lucrările pe lotul Cluj Napoca – Aghireș, în cifre

Pe 30 decembrie 2022, CFR SA a semnat contractul de modernizare și electrificare a lotului Cluj Napoca-Aghireș cu asocierea Railworks (Alstom Transport și Arcada Company s.a.).

1,61

miliarde de lei, fără TVA, reprezintă valoarea inițială a contractului pe acest lot, bani din PNRR

Contractul are o valoare inițială de 1,61 miliarde de lei (fără TVA). Vor fi făcute lucrări pentru electrificarea și modernizarea secțiunii Cluj Napoca – Aghireș (Lotul 1, lungime de 30,41 km) a magistralei de cale ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor (166,2 km).

Contractul prevede inclusiv o serie de lucrări civile în stațiile CF Cluj-Napoca și Aghireș, dar și în haltele de mișcare Baciu Triaj și Gârbău. Vor fi modernizate 13 poduri, 35 podețe și va fi realizat un pasaj superior nou (Tăietura Turcului – Primăria Cluj). Vor fi construite un pasaj pietonal subteran în stația CF Cluj-Napoca și o pasarelă pietonală în stația CF Aghireș.

Sursa de finanţare este din fonduri externe nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta 4 – Transport sustenabil – Reforma 1.5 – Dezvoltarea infrastructurii feroviare și managementul traficului feroviar.

Lotul 1 Cluj-Napoca – Aghireș

  • Lungime: 30,41 kilometri;
  • Constructor: Asocierea Railworks formată din Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A.;
  • Stadiul fizic execuție: 33 %, cu 1% mai mult decât luna precedentă; *actualizat 35 %;
  • Data începerii: 30.01.2023;
  • Data finalizării: august 2026;
  • Valoare lucrări: 1,611 miliarde lei (fără TVA);
  • Lucrări în derulare.

Obiectivul general al investiției este electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră (166,2 km) pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate, precum și îndeplinirea următoarelor obiective specifice:

►creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între 120 km/oră și 160 km/oră pe întregul tronson;

►modernizarea stațiilor (inclusiv haltele de mișcare);

►modernizarea clădirilor, stațiilor de călători, inclusiv construirea de pasarele şi/sau tuneluri pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;

►modernizare poduri, podețe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor;

►facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;

►montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;

►construcția drumurilor de întreținere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice);

►instalații de electrificare (25 kV) pe toată lungimea tronsonului;

►maximizarea capacității de tranzit;

►asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de miscare;

►instalații de centralizare electronică noi, în stații, și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);

►modernizarea echipamentului de telecomunicații.

 

Te-ar putea interesa și acest articol:

 

MAGISTRALA 300. Progresele înregistrate acum pe cele 4 loturi de pe linia de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea. Două tronsoane stau prost

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.