VIDEO. Clujul prinde rădăcini. Campanie de reîmpădurire urbană cu 3.800 de arbori cu balot

Autor  admin   în       3 luni în urmã  

Cluj-Napoca dă startul unei noi campanii de reîmpădurire urbană, care are scopul de a planta 3.800 de arbori cu balot, cu o dimensiune cuprinsă între 18 și 35 de centimetri, până în 2026.

Emil Boc a anunțat, miercuri, că arborii vor fi distribuiți asociațiilor de proprietari, însă unii vor fi plantați pe aliniamente stradale, în parcuri, școli, grădinițe, creșe și în diferite spații publice. „Plantăm oriunde, numai să avem cât mai mult verde”, a explicat, cu hârlețul în mână, edilul-șef al Clujului.

100.000

de copaci ar urma să fie plantați în Cluj până în 2030, potrivit declarației lui Emil Boc

Inițiativa face parte din strategia municipalității de a crește suprafața de spații verzi și de a contribui la îmbunătățirea calității aerului în oraș.​

„Arborii nu sunt doar un peisaj. Sunt filtre naturale, scuturi împotriva prafului, zgomotelor, căldurii excesive și a poluării în general. Un oraș cu mai mulți copaci e un oraș cu mai puține boli respiratorii, un oraș cu mai mult aer curat, un oraș cu o viață de calitate. Dimensiunea verde înseamnă sănătate, aer curat și echilibru cu natura. Înseamnă să construim nu doar orașe moderne, ci și orașe respirabile, prietenoase cu oamenii”, a mai transmis Emil Boc.

În cadrul campaniei, vor fi plantați arbori cu balot, specii adaptate condițiilor climatice locale, care vor contribui la creșterea ecosistemului urban. Autoritățile locale colaborează cu locuitorii și instituțiile educaționale pentru a încuraja implicarea activă a comunității în protejarea și întreținerea noilor arbori plantați.​

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.