VIDEO. Bugetare participativă „de baltă”. Primăria cere idei pe Facebook, după ce a abandonat programul oficial
Programul de bugetare participativă al Primăriei Cluj-Napoca, odinioară prezentat drept un model național de implicare civică, pare să fi fost îngropat discret. Dacă în anii trecuți clujenii puteau propune proiecte concrete pentru cartierele lor — trotuare, parcări, spații verzi, treceri de pietoni, piste de biciclete — acum administrația locală a mutat „participarea” pe Facebook.
În locul unei platforme dedicate, cu proceduri clare, termene, punctaje și bugete alocate, primăria mizează acum pe comentarii la postări. Viceprimarul Dan Tarcea a lansat pe contul său un apel către clujeni să trimită „idei și propuneri concrete” pentru cartiere. Un demers prezentat ca un exercițiu de consultare publică, dar lipsit — cel puțin deocamdată — de mecanismele instituționale care au stat la baza bugetării participative.
Programul de bugetare participativă s-a încheiat la Cluj-Napoca odată cu plecarea unui angajat-cheie din primărie. Oficial, municipalitatea caută de ani de zile soluții pentru „perfecționarea programului”.
Tarcea le cere clujenilor să vină cu idei pentru cartiere
În mesajul publicat pe Facebook, viceprimarul afirmă că dorește să afle direct de la locuitori care sunt problemele și nevoile locale: infrastructură, circulație, parcări, spații verzi sau servicii publice.
„Nimeni nu cunoaște un cartier mai bine decât cei care locuiesc acolo. De aceea vreau să aud direct de la voi, clujenii, ce idei aveți pentru zona în care trăiți”, a scris Dan Tarcea.
El spune că propunerile trebuie să fie realiste și transmite că va discuta fiecare sugestie la fața locului, în vizitele pe care le face prin cartiere:
„Lăsați-mi ideile voastre în comentarii sau mesaje, iar în vizitele următoare le discutăm împreună, la fața locului — acolo unde se văd cel mai clar nevoile reale”.
De la platformă oficială la comentarii pe rețele sociale
Diferența față de anii în care funcționa platforma oficială de bugetare participativă este însă semnificativă. Atunci exista un buget clar alocat, un calendar anual, voturi publice, criterii transparente și obligația municipalității de a implementa proiectele câștigătoare.
Acum, procesul nu mai are un cadru instituțional, iar finalitatea propunerilor depuse pe Facebook rămâne incertă. De altfel, primăria nu a anunțat oficial încetarea programului, ci doar l-a lăsat să se stingă în ultimii ani.











