Viceprimarul Dan Tarcea promite interconectarea cartierelor Clujului cu linii CTP + Ce spune despre transportul de noapte

Autor  admin   în       2 years în urmã  

Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, spune că o prioritate a administrației locale este interconectarea cartierelor cu linii ale Companiei de Transport Public (CTP), astfel încât clujenii să fie încurajați să folosească transportul în comun. 

„Este un aspect deosebit de important pentru noi, primăria, și pentru decongestionarea traficului. Asta se va face în etape, pe măsură ce cumpărăm mai multe autobuze. Fiindcă pentru orice rută suplimentară, ai nevoie de autobuze. Dar nu numai de unul singur, că nu e de ajuns unul ca să meargă din cartierul Între lacuri în cartierul Gheorgheni.

Ai nevoie de o frecvență. În acest moment se fac optimizări și avem proiecte de achiziție de autobuze, pe hidrogen, electrice, nepoluante. Sunt solicitări să asigurăm și transportul de noapte în anumite cartiere. Toate aceste elemente sunt în analiză. Noi ni le-am asumat și le vom face. Le vom comunica atunci când vom avea toate datele”, a declarat, la Napoca live, viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.

Citește și acest articol: Clujul, decis să cumpere autobuze mai evoluate decât cele electrice. Emil Boc: „Viitorul este al hidrogenului”

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.