Vasile Dîncu spune că ministerul Apărării vrea o rezervă de 10.000 de voluntari. Cât va câștiga un rezervist

Autor  admin   în       2 years în urmã     964 Vizualizări.  

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, afirmă că, în prezent, în perioada în care face instrucţie, un rezervist poate câştiga circa 3.000 de lei, fiind modificată legea care prevedea indemnizaţii mai mici.

El a mai spus că există şi un alt tip de voluntariat, pentru cei cu vârsta între 18 şi 35 de ani care vor să facă stagiul militar voluntar. „În viitorii 4-5 ani ne gândim să aducem în zona aceasta de rezervă activă a Armatei în jur de 10.000 de voluntari”, a declarat Vasile Dîncu, luni seara, la Digi24.

„Avem două sisteme de voluntariat, este, credem, una din soluţiile viitoare pentru resursa activă din zona rezervei umane pentru apărarea României. Unul este cel de rezervişti voluntari, aceştia fac un stagiu de pregătire în jur de trei sau patru luni de zile şi apoi primesc o indemnizaţie, de exemplu, pentru perioada când sunt la instruire, înainte prin prima lege – noi am modificat această lege acum – era destul de mică, undeva în jur de 1.500 de lei era aceasta”, a declarat Vasile Dîncu.

El a menţionat că indemnizaţia era foarte mică pentru perioada când nu sunt mobilizaţi rezerviştii.

„În acest moment, undeva în jur de 3.000 de lei poate să câştige un rezervist în perioada în care face instrucţie şi o sumă destul de importantă, cred că undeva în jur de 1.500 de lei. Plus alte drepturi pe care le pot obţine, de exemplu asigurări de sănătate, care sunt foarte importante, sunt beneficii importante” – Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale

Dîncu a mai declarat că în viitorii 4-5 ani, ministerul Apărării intenționează să compună o rezervă activă a Armatei de 10.000 de voluntari.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.