Vânzări în imobiliare. Ce loc ocupă județul Cluj în iunie 2024
În luna iunie 2024 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 45.718 de imobile, cu 2.117 mai multe față de luna mai. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna iunie este cu 1.299 mai mare față de perioada similară a anului 2023, arată datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), transmise presei, luni, 8 iulie.
1.883
de imobile s-au vândut, în total, în luna iunie 2024 în județul Cluj, care s-a clasat astfel pe locul 4 ca număr de tranzacții imobiliare din țară; ca idee, Bucureștiul a vândut în această perioadă de peste 4 ori mai mult decât tot județul Cluj.
În iunie 2024, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București – 9.062, Ilfov – 3.707 și Timiș – 2.138. Județul Cluj a înregistrat 1.883 de imobile vândute în iunie (locul 4), urmat de Brașov (1.861 – locul 5), Constanța (1.859 – locul 6) și Iași (1.816 – locul 7). Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 260, Covasna – 252 și Teleorman – 45.
Graficul ANCPI despre tranzacțiile imobiliare realizate în luna iunie 2024 în țară.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în iunie 2024, a fost de 25.174, cu 7.626 mai mare față de iunie 2023. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 5.062, Ilfov – 2.221 și Constanța – 1.549. La polul opus se află județele Harghita – 30, Covasna – 73 și Gorj – 80.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a șasea lună a anului 2024 sunt Dolj – 488, Galați – 400 și Arad – 372.
În primele șase luni ale anului 2024 au fost tranzacționate 296.429 de imobile, cu 14.856 mai multe față de perioada similară a anului trecut. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate în luna aprilie – 61.718, iar cele mai puține, în ianuarie – 37.241.