Va mai amenda Poliția Locală Florești postările de pe Facebook? Ce spune Bogdan Pivariu

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã  

Vremea amenzilor acordate de Poliția Locală pentru libera exprimare pe Facebook a apus în Florești. Cel puțin așa spune primarul Bogdan Pivariu.

Acesta a vorbit, pentru Media9, despre felul în care se va comporta poliția locală în mandatul său.

“Libera exprimare are rolul ei. Este firesc să existe critici, nimeni nu este perfect; ele trebuie interpretate constructiv și nu vor mai genera represalii. Polițiștii locali au un nou coordonator, doamna Violeta Jurcă, care este o persoană integră și respectată. Poliția locală era condusă înainte de administratorul public, domnul Goia, care a plecat deodată cu fostul primar.

Le-am transmis polițiștilor locali că trebuie să își schimbe comportamentul fundamental, să fie mai eficienți. Ei trebuie să fie un partener al cetățeanului onest, dar să nu fie dispuși la concesii față de fapte anti-sociale”, a spus Pivariu.

Reacția sa vine în contextul în care mai mulți cetățeni din Florești au fost amendați anul acesta cu câte 1.000 de lei pentru critici aduse fostului primar. Aceștia au contestat amenzile și au câștigat în instanță.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.