Vă așteptați ca prețurile apartamentelor să scadă? Dezvoltator imobiliar: „Suntem în stagnare, dar pe termen mediu vor crește”
Este unul dintre dezvoltatorii imobiliari importanți ai Clujului. Top 3, aș spune. Wings. Dacă spui atât, lumea deja știe de unde să îl ia. Mai sunt și altele, desigur. Și bune, și rele. De exemplu, deține astăzi oribilul hotel Cristian. George Dorin Bob. Media9 vă propune un interviu cu el.
Dacă vă gândiți că este un interviu plătit, vă înșelați. În plină pandemie, Bob ne-a oferit o serie de previziuni. În timp ce peste tot se vorbea despre scăderea prețurilor imobiliarelor, dezvoltatorul a afirmat atunci că se vor scumpi semnificativ. S-a stârnit mult hate. Și ce să vezi? Omul a avut dreptate. “Era matematică”, zâmbește acum.
Fenomenul COVID. “Pe termen mediu, locuințele din Cluj se vor scumpi cu 15-20%”
Piața este în stagnare, se va trezi la viață în cel mult doi ani
L-am întrebat cum apreciază situația de astăzi din piața imobiliară. Vânzarea este aproape de zero, creditarea a încetinit. Ca o mișcare de marketing, unii dintre dezvoltatori marchează cu “vândut” apartamente, ca să pară că există activitate susținută. Dar nu e chiar așa. “Este o perioadă de stagnare, toată lumea vede asta. Dar va dura un an, un an și jumătate. La Cluj, stocul de apartamente noi nu este foarte mare, întrucât construcțiile au mers mai slab pe timp de pandemie și război. Pentru marii dezvoltatori, este o provocare. O perioadă de contractare, pentru că firmele de construcții, în așteptarea marilor proiecte din PNRR pe care nu le vede nimeni, sunt acum dispuse să semneze pe bani mai puțini. Mâna de muncă este mai ieftină și mai de calitate, nu mai este criza de oameni buni în construcții, cum era înainte. Cine se apucă acum de un proiect, peste doi ani va vinde. Și va vinde bine. Pe termen mediu, prețurile vor crește din nou”, a spus Bob.
În acest punct al discuției, dezvoltatorul l-a lăudat pe un concurent al său, Chimu Căpușan, care a dat drumul proiectului cu 1.200 de apartamente din zona Muncii – Fabricii. “Este o mișcare inteligentă, felicitări. Dacă poate să o ducă, va fi câștigător”, a spus Bob.
Orășelul lui Chimu Căpușan a fost scos la vânzare. Sunt 1.200 de apartamente disponibile, vor exista școală, terenuri de sport și piscină
Problema prețurilor este că, din păcate, nu scad. Eurostat a făcut o statistică și a spus că, în ultimul trimetru din 2022, prețurile imobiliarelor din Europa au scăzut. Nu și în România. Sigur nu și la Cluj. E o stagnare, cum zice Bob. Izolat, se vor putea cumpăra apartamente mai ieftine. De ce? Sunt dezvoltatori care s-au aruncat în credite și au nevoie de bani. Ei însă sunt puțini. Dezvoltatorii mari au suficienți bani și suficientă răbdare. Nu le place să stea cu stocuri, dar acestea nu le amenință stilul de viață. Între timp, au resurse și pot face afaceri care erau mai scumpe în perioade “normale”. Nu le plângem de milă. “După ploaie vine întotdeauna soare. Acum e ploaie, dar așteptăm soarele”, a zâmbit Bob.
“Diferența dintre Cluj și alte orașe mari din zonă nu mai este uriașă”
Acesta a atras însă atenția asupra unor observații pe care le-a făcut: “Diferența dintre Cluj și alte orașe mari din zonă nu mai este uriașă. Și acolo se fac acum lucruri de calitate, dar la prețuri mai decente decât la Cluj. Eu am avut doi angajați care s-au mutat la Oradea. Unul era clujean și s-a decis din senin să plece. E viața mai ieftină, are autostradă, își face weekend-ul la Viena și shoppingul la Budapesta. Clujul are un bazin tot mai mic de tineri, pentru că tinerii și-au dat seama, după pandemie, că pot sta în orașul natal și pot lucra «remote», respectiv că infrastructura deja existentă le permite să ajungă rapid la Cluj, dacă își doresc să vină pentru distracție sau cumpărături”.
Dorin Bob s-a arătat preocupat, în viață și în business, de progresul tehnologiei. A făcut chiar o comparație foarte interesantă. “Lumea este într-o enormă schimbare, comparabilă cel puțin cu momentul apariției motorului cu abur. Mergem spre digitalizare, robotizare, inteligență artificială, iar specialiștii spun că unul din două joburi vor fi afectate de progresul tehnologic. Pe noi, în dezvoltarea imobiliară, ne va ajuta la research, la marketing, mai ales la țintirea clienților, la proiectare, care va fi mai rapidă și mai exactă. Suntem un domeniu conservator, de zidit se va zidi tot ca înainte, dar sunt multe activități conexe care mă aștept să se schimbe în viitorul apropiat, aș da un orizont de trei ani”, este de părere Dorin Bob.
Ce se întâmplă cu hotelul Cristian
L-am întrebat și despre hotelul Cristian, pe care l-a cumpărat anul trecut. Asta ca să revenim la ziua de azi, la lucruri palpabile. Credeați că cicatricea aceea va dispărea rapid de pe obrazul Clujului. Nici vorbă. “Proiectul este înghețat. Am făcut niște randări (prezentate în exclusivitate de Media9 AICI n.r.), le-am trimis la Primărie și am văzut reacția, că nu se poate autoriza, că o să facă o comisie. Nu s-a făcut comisie, așa că stăm să vedem ce se dorește. Nu mă grăbesc și sper ca viziunea să se schimbe în următorii doi-trei ani”, a subliniat omul de afaceri.
Dorin Bob a finalizat, de curând, proiectul Seasons, pe Frunzișului, în care s-au mutat peste 70 dintre proprietarii din blocurile Tower de pe Calea Florești, în urma unei înțelegeri cu Mihai Chezan. Tot pe Frunzișului se va construi și un mini-mall, dar despre asta vorbim altă dată.