USR face mutre :). A votat împotriva unei investiții de 15 milioane de euro, la Florești

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     1696 Vizualizări.  

Ciocnire între putere și opoziție, astăzi, la Florești. Din păcate, lupta politică afectează o investiție de 15 milioane de euro. În ședința Consiliului local Florești, șase dintre consilierii USR s-au opus proiectului de HCL care viza trecerea terenului pe care ar urma să se realizeze Muzeul identității transilvănene, supranumit „Mutra”, din domeniul public al comunei în cel al statului. Cele 12 voturi pro ale puterii PNL – UDMR nu au fost suficiente; pentru aprobare era nevoie de majoritate calificată (două treimi dintre cei 19 consilieri), iar proiectul a picat.
Costurile totale au fost estimate la 15 milioane euro, plus TVA, din care 12 milioane euro, plus TVA, sunt destinați pentru proiectare și execuție, iar trei milioane pentru dotări. Conform termenelor impuse prin PNRR, muzeul ar trebui să fie finalizat până în 2026.

Potrivit primarului Bogdan Pivariu, acesta urma să fie primul muzeu construit de la zero în ultimii 100 de ani. Banii necesari investiției proveneau din Planul național de redresare și reziliență.

Degeaba a venit Felix Marcu, directorul Muzeului național de istorie a Transilvaniei, să ofere informații despre investiție. USR nu a fost sensibil la prezentare. Consilier local USR Marius Todoran a oferit explicația acestui vot.
”Discuția a început în decembrie, când s-a dezmembrat terenul de un hectare și jumătate. Muzeul acesta ar urma să se construiască la un capăt de drum care este blocat de mai multe ori pe zi. Va fi lângă un stadion, o sală de sport, grădinițe, școli, care toate sunt generatoare de trafic. Am cerut soluții și ni s-a răspuns că accesul se va face cu autobuzul și pe jos. Nouă nu ni se pare că e o soluție corectă. Atunci au votat, dar acum, când au avut nevoie de de noi, ar fi trebuit să vină ne convingă, să ne arate care sunt soluțiile de acces. Nu am fost împotrivă, dar am cerut amânarea până la clarificarea tuturor aspectelor. Noi știm doar că e un muzeu de 15 milioane din PNRR. Așa, și? Este nevoie de explicații privind locarea și problemele de trafic pe care le generează. Să ni se spună care sunt soluțiile pentru întreaga zonă”, a spus Todoran.
„Mutra: Muzeul identității transilvănene” urma să fie o  extensie a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT). Clădirea trebuia să fie amplasată în zona Cetatea Fetei, dincolo de blocurile ANL, pe panta descendentă, și ar fi devenit o atracție turistică a Floreștiului. Acum nu mai este clar dacă investiția se va putea realiza.

12.000

de metri pătrați are parcela pe care era prevăzută construirea noului muzeu, cu amprenta aproximativă a clădirii de 3.000 de metri pătrați.

„Costurile totale ale construcției sunt estimate de 1500 €/mp, cu un total de 15.000.000 € fără TVA (proiectare + execuție lucrări+dotări), din care 12.000.000 € fără TVA destinați proiectării și execuției, iar 3.000.000 € fără TVA dotărilor. Gradul de accesibilitate la patrimoniului cultural este aproape inexistent în România, principiul de “cultură comună” (shared culture) fiind cvasi-necunoscut. Or, acesta, dacă este ridicat, poate genera creștere economică prin locuri de muncă create, prin turism cultural, prin creativitatea și inovarea pe care le înlesnesc, dar și prin dezvoltarea de pareteneriate cu mediul privat”, se arată în PNRR.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.