Untold se ține. Tișe a semnat contractul pentru Cluj Arena și a precizat pe Facebook valoarea chiriei

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã  

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat pe Facebook că a semnat contractul de locațiune cu societatea UNTOLD SRL privind organizarea pe stadionul Cluj Arena a festivalului.
Ieșirea lui Alin Tișe poate fi interpretată și în contextul în care, până acum, Emil Boc și-a asumat toate meritele politice pentru Untold, iar acum relațiile dintre cei doi s-au răcit. În lupta internă din PNL, Boc este pro-Cîțu, în timp ce Tișe s-a poziționat anti-Cîțu. Așa că, probabil, Tișe încearcă să arate că și el este implicat în găzduirea festivalului. Glumind, am spune că urmează ca și Alin Tișe să își urce soția în cârcă la Untold.

“Am răspuns afirmativ solicitării societății de a organiza, și în acest an, pe Cluj Arena, acest eveniment. Având în vedere faptul că sănătatea este pe primul loc, una dintre condițiile principale pe care Consiliul Județean Cluj le-a impus vizează respectarea măsurilor de protecție și cele privind siguranța participanților”, a transmis Alin Tișe.

605.833,33

lei plus TVA, este tariful de închiriere, stabilit conform HCJ 227/2020, până la data de 23.08.2021. Pentru garantarea restituirii spațiilor în starea în care au fost predate, organizatorul festivalului va constitui, anterior intrării pe stadion, o garanție în valoare de 400.000 de lei.

În baza contractului, organizatorul va proteja suprafața de tartan cu plăci de cauciuc “heavy duty” și gazonul stadionului cu sistem “portafloor” de culoare deschisă pe toata durata închirierii. Societatea organizatoare trebuie să repare toate daunele cauzate, iar garanțiile vor fi eliberate doar după finalizarea tuturor lucrărilor de reparații, precum și înlocuirea integrală a gazonului. Organizatorul va repara toate pagubele produse și va înlocui întreg gazonul cu unul similar indicat de Consiliul Județean până la finalul lunii septembrie 2021.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.