Unificarea administrativă în Transilvania

Continuăm călătoria prin România de acum 100 de ani, prin care încercăm să identificăm elementele pe care s-a așezat structura administrației românești din Transilvania. Alături de tratarea problemelor de contingență (Transilvania se afla sub disputarea militară dintre români și maghiari, cu toate neajunsurile pe care le aducea starea de război), administrația românească a procedat și la reglementarea unor domenii esențiale pentru viața unei societăți: educație, organizare militară sau justiție. 

Educația

Pentru a nu afecta actul de învățământ în anul școlar 1919-1920, Consiliul Dirigent, prin Resortul Cultelor și al Instrucțiunii Publice, au realizat un necesar al cadrelor didactice. Constatând faptul că personalul calificat este insuficient pentru organizarea cursurilor în noul an școlar, s-a decis ca aspiranții la un post de profesor, cu toate că nu aveau pregătirea necesară, să fie introduși într-un program concentrat de pregătire, în vederea obținerii calificării necesare. În funcție de nivelul de predare (școli civile de băieți și fete, școli normale, licee), au fost stabilite criterii de admisibilitate, acestea crescând gradual, pentru fiecare categorie de învățământ. Candidații (învățători, absolvenți de litere sau teologie) care se puteau înscrie la acest curs de formare intensivă au putut beneficia pe toată durata (28 iunie – 13 septembrie 1919) de locuință și întreținere gratuită. La finele acestui modul de pregătire, pentru dobândirea titlului de profesor practicant, cursanții au susținut examinări scrise, orale și, după caz, practice. Pe toată durata anului școlar 1919-1920, profesorii declarați admiși au fost inspectați în vederea evaluării iar cei propuși pentru admitere mai departe, au intrat într-un program de formare, organizat de către Universitatea din Cluj, în vara anului 1920. Salarizarea profesorilor practicanți era la nivelul profesorilor debutanți, urmând ca, în urma dobândirii calificărilor și vechimii necesare în sistemul de învățământ, salariile să crească corespunzător.

Armata

În privința serviciului militar, acesta a avut parte de o reformare, având în vedere implicațiile pe care le-a avut războiul asupra integrității fizice și psihice a soldaților. În consecință, la Sibiu, Brașov, Alba-Iulia, Orăștie și Cluj, au fost organizate Consilii de reformare a ofițerilor și a soldaților. Aceste Consilii aveau rolul de evalua capacitatea de muncă (deplină sau parțială), respectiv incapacitatea (aspect echivalent cu pensionarea).

Justiția

Sistemul de justiție a fost și el reglementat, prin urmare, s-a constituit o comisie unică de examinare a magistraților, cu reședința la Cluj. Anterior, această comisie își desfășura activitatea la Târgu-Mureș. Totodată, după data de 1 iunie 1919, diplomele emise de Budapesta nu mai erau recunoscute. Testarea candidaților pretendenți la o demnitate în justiție se realiza în scris și oral, în limba română. Examinarea orală se realiza în public. A fost stabilită o perioadă de practică de 3 ani, dintre care 1 an la o instanță judecătorească ordinară, 1 an pe lângă un avocat sau la direcțiunea afacerilor judiciare ale statului iar ultimul an, la instanțe judecătorești, avocați, notari publici, la resortul de justiție sau la direțiunea afacerilor judiciare ale statului.

Observăm că, deși în stare de necesitate, statul român parcurgea în mod coerent etape de consolidare pe mai multe planuri. În tot acest timp, limba română a fost reintrodusă în dreptur, iar populația a fost racordată la drepturi și la instituțiile statului. Acest proces a fost unul de durată, pașii parcurși ducând, în final, la uniformizarea sistemului instituțional din România, de care beneficiem și astăzi.