Ungaria vrea să pompeze în continuare miliarde de forinți în dezvoltarea Ardealului

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     882 Vizualizări.  

Ministrul de Externe al Ungariei, Szijjarto Peter, a declarat marți, la Cluj, că țara vecină dorește să continue PDEA, Programul de dezvoltare economică a Ardealului. Potrivit lui Szijjarto, până acum au ajuns în Transilvania 12,5 miliarde de forinți (peste 17,3 milioane de lei).

“Ministrul de Externe al României a declarat că vrea un nou acord bilateral cu Ungaria pe această temă. Eu înainte am avut o înțelegere cu fostul ministru de Externe, Meleșcanu, verbală. Dacă trebuie un nou acord, ne vom grăbi să îl încheiem”, a spus Szijjarto.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat și el că este nevoie ca acest program să meargă mai departe, în condițiile în care maghiarii din Transilvania nu primesc suficient suport din partea Bucureștiului.

Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a comentat astăzi subiectul. „Acest program nu are acordul părții române. Orice fel de acord verbal sau de altă natură, care a fost eventual făcut de către un fost lider român, inclusiv sau mai ales de către un lider care nu are competențe în domeniul politicii externe, orice acord care nu este scris nu are niciun fel de valabilitate. Noi nu avem informații despre existența unui astfel de acord. Pentru a fi cu adevărat în legalitate un astfel de program, este nevoie ca el să fie făcut prin implicarea autorităților române, să fie fără țintă etnică, deci să fie nediscriminatoriu, să aibă în vedere nu doar o anumită regiune locuită eventual doar de către o anumită comunitate etnică și foarte important, să respecte legislația europeană și românească în materie de competiție și ajutor de stat. Dacă vom reuși să încheiem un acord care să aibă în vedere aceste principii foarte importante, cred că acest program va fi introdus în legalitate și aceasta este ceea ce noi urmărim. Nu ne opunem unui astfel de program dacă el corespunde parametrilor de drept internațional, parametrilor de drept european și respectiv legislației românești, pentru că într-adevăr, el se desfășoară sau ar urma să se desfășoare pe teritoriul României. Sunt încredințat că din discuțiile care vor urma, vom putea să găsim o formulă care să corespundă acestor parametri”, a spus Aurescu.

Există trei linii de finanțare, derulate printr-o fundație din Târgu Mureș. Media9 a scris despre acest subiect AICI. Pe una dintre aceste linii se finanțează proiecte mari, precum brutării, abatoare, fabrici de procesare a laptelui (bugetul este de 70 de milioane de euro; au fost depuse 66 de cereri, iar fundația finanțează cel mult 50% din investiție), iar pe o alta proiecte de infrastructură de turism (bugetul a fost de 50 de milioane de euro; 15 cereri s-au depus, iar finanțarea maximă este tot 50%); a treia linie s-a adresat fermierilor mici sau agricultorilor persoane fizice și permite cumpărarea de animale sau utilaje (bugetul este de 61 de milioane de euro, iar fundația suportă până la 75% din investiție, însă nu mai mult de 15.000 de euro; aici sunt circa 5.000 de aplicanți).

Ungaria se mândrește că a oferit o finanțare de 25 de miliarde de forinți pentru construirea de grădinițe și creșe, în Ardeal.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.