Unde vor fi tuneluri pe centura metropolitană. Randările proiectantului
În proiectul centurii metropolitane sunt propuse două tuneluri, unul de la km 19+530 la km 19+980, în lungime de 450 de metri, ce traversează pădurea Mănășturului, și cel dea-al doilea tunel de la km 21+035la km 21+275, în lungime de 240 de metri, ce traversează pădurea Bisericii. Amândouă sunt de fapt în aria cartierului Mănăștur.
În dezbaterea publică organizată de Primărie și Agenția de Mediu, proiectantul Sorin Tegzeșiu a prezentat o randare cu traseul centurii. A arătat că unul dintre tuneluri va fi chiar lângă baza sportivă Unirea, iar celălalt, mai scurt, undeva în spatele complexului „Nora” din Mănăștur, în zona străzii Cernăuți.
“Primul dintre tuneluri se va realiza prin sistemul de execuție cu plafon, numită și metoda semideschisă. Această metodă presupune mai întâi o defrișare în zona împădurită și o excavare în taluz stabilpe viitorul amplasament al tunelului. (…) Peste aceasta, se va așterne un strat vegetal protejat cu saltea antierozională în grosime de 20 cm, și inierbarea respectiv împădurirea cu arbori de talie mică. (…) Tunelul al doilea se va realiza prin sistemul de execuție construite prin metoda închisă. Acesta tehnologie de execuție presupune realizarea săpăturii pe tronsoane mici, săpătura realizându-se în mod convențional sau mecanizat, după care se trece la securizarea și consolidarea acestuia. Se propune astfel torcretarea cu beton și ancorarea pereților și a tavanului săpat. Mai apoi se realizează impermeabilizarea tunelului și realizarea unei cojii interioare din beton armat prefabricat și rostuit. Acest tunel are principalul avantaj faptul că terenul de deasupra rămâne netulburat și neafectat, fără a afecta vegetația forestiera de pe el”, se arată în studiul de fezabilitate.
41
de kilometri și 20 de noduri va avea noua centură, care ar urma să fie terminată în 2026.
Centura metropolitană a Clujului a fost evaluată la aproape un miliard de euro, bani pe care Ministerul Transporturilor ar urma să îi cheltuie din fondul național de redresare și reziliență primit de la Comisia Europeană. Contractul de execuție ar trebui să fie semnat până la 31 decembrie 2022, iar lucrările – conform graficului – ar urma să se încheie în februarie 2026.