„Unde ne plângem de lacul din Gheorgheni?” Răspunsul e simplu: la primărie. Chiar vă rugăm

O postare apărută recent pe Reddit a readus în discuție starea tot mai neîngrijită a lacului din cartierul Gheorgheni. „Unde ne putem plânge de mizeria și vegetația de pe lac?”, a întrebat un utilizator. Răspunsul e simplu: la Primărie, prieteni. Totul e în curtea Primăriei.
Până anul trecut, lacurile din Parcul Central și din Gheorgheni, dar și bazinul olimpic din Grigorescu, au fost în gestiunea Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj (RADP). Însă, după ce regia s-a transformat în societate comercială – DP Napoca SA –, aceste obiective au trecut oficial la Primărie.
Intenția era ca, ulterior, ele să fie concesionate către noua firmă. Dar acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi. Au trecut mai bine de șase luni, iar situația a rămas suspendată.
Rezultatul: sezonul de bărci nu a început în Gheorgheni, lacul e sufocat de vegetație și arată neîngrijit. Iar bazinul olimpic din Grigorescu este închis încă din decembrie, lăsându-i pe clujeni fără o alternativă publică reală pentru înot.
Până la o decizie oficială, sesizările trebuie trimise către Primăria Cluj-Napoca – singura instituție care, legal, are acum responsabilitatea acestor obiective.