Unde e Emil Boc cu cisterna? „Când traversezi, trebuie sa înoți prin apă”

Autor  Ionel Lespuc   în       8 luni în urmã     2401 Vizualizări.  

Pe Emil Boc, primarul Clujului, îl pun în mare dificultate chiar propriile cuvinte. Care îl ajung din urmă și îl pun într-o lumină proastă. Iată: un clujean s-a arătat nemulțumit de apa care se strânge, atunci când plouă, în zona trecerii de pietoni de pe strada Dragalina.

“Pe strada Dragalina, la trecerea de pietoni de pe partea cu podul Elisabeta, atunci când plouă se aduna multă apă în dreptul trecerii de pietoni. Când traversezi, trebuie sa înoți prin apă ca să poți ajunge pe trotuar. Vă rog să remediați acest lucru deloc plăcut pentru cei care traversează strada pe acolo”, a transmis clujeanul, pe aplicația MyCluj. Fotografia este din arhivă, de la momentul lucrărilor.

Strada Dragalina a fost asfaltată anul trecut, în cadrul proiectului de regândire a malurilor Someșului. O putem considera o stradă complet nouă. Și uite ce spunea, în ianuarie 2021, Emil Boc.

”Mă enervează! Au fost câteva zile de ploaie. Mergi și stai acolo, mă fratele meu, și vine câte o mașină care vrea să prindă semaforul și ia o baltă și te stropește din cap până în picioare. Din ce cauză? Nu poți să îl acuzi pe ăla că a mers puțin mai tare, poate că a avut 50 de km/h. Și dacă mergea cu mai puțin, tot te stropea. De ce? Pentru că unele lucrări sunt de proastă calitate. Înseamnă că acolo ori proiectantul, ori executantul sunt de vină, ori amândoi. Nu au făcut înclinația suficientă a străzii ca să se ducă apa în gura de canalizare. Eu nu recepționez nimic până nu mergem cu cisterna cu apă și punem să vedem unde se duce apa. Dacă gurile de canal sunt puse mai sus și apa stă la trecerea de pietoni, acest lucru nu mai merge. Le-am spus: ‘Măi băieți, acest lucru nu mai merge!”. Mă uit la fiecare recepție. Asta înseamnă calitate, până a ultimul detaliu’”, afirma primarul, la radio.

Culmea, pe MyCluj, Primăria și-a declinat competența, înțelegând că ar fi de competența Companiei de Apă.

Păi, domnule primar, unde e cisterna? De câte ori ați apelat la ea? De ce pe Dragalina nu avem calitate până la ultimul detaliu?

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.