Unde a dat și unde a crăpat. Demisie la Budapesta după discursul rasist de la Tușnad al lui Viktor Orban
După afirmațiile făcute de premierul maghiar la Băile Tușnad, Zsuzsa Hegedus, una dintre cele mai vechi colaboratoare ale lui Orban și-a anunțat demisia. „Îmi pare sincer rău că trebuie să pun capăt unei relații din cauza unei poziții atât de rușinoase”, a scris aceasta, într-o scrisoare deschisă, apărută în presa de la Budapesta.
„Un text pur rasist, care i-ar fi plăcut chiar și lui Goebbels. (…) După un astfel de discurs, care contrazice toate valorile mele de bază, nu am rămas cu altă opțiune”, a scris Zsuzsa Hegedus.
„Noi (ungurii) nu suntem o rasă mixtă…și nu vrem să devenim o rasă mixtă”, a spus Orban sâmbătă. El a adăugat că țările unde europenii și non-europenii se amestecă „nu mai sunt națiuni”.
Orban i-a răspuns printr-un mesaj personal. „Nu poți fi serioasă când mă acuzi de rasism după douăzeci de ani de colaborare. Știți cel mai bine că guvernul meu urmează o politică de toleranță zero când vine vorba de antisemitism și rasism în Ungaria”, i-a transmit Orbán fostei sale colaboratoare.
Pe de altă parte, Comitetul Internaţional Auschwitz s-a declarat „îngrozit” de afirmaţiile premierului ungar Viktor Orban cu privire la o „rasă ungară non-mixtă” şi a lansat un apel către Uniunea Europeană de a „se distanţa de astfel de insinuări rasiste”.
Comitetul Internaţional Auschwitz s-a declarat marţi „îngrozit” de afirmaţiile premierului ungar Viktor Orban cu privire la o „rasă ungară non-mixtă” şi a lansat un apel către Uniunea Europeană de a „se distanţa de astfel de insinuări rasiste”.
Discursul “stupid şi periculos” le aduce aminte supravieţuitorilor Holocaustului de “perioadele sumbre ale propriei lor excluziuni şi persecuţii”, a subliniat vicepreşedintele organizaţiei, Christoph Heubner.
Şi comunitatea evreiască din Ungaria a reacţionat împotriva discursului lui Viktor Orban. „Pe această planetă există doar o singură rasă cu două picioare, care munceşte, vorbeşte şi uneori gândeşte: Homo Sapiens Sapiens”, a declarat rabinul-şef din Ungaria, Robert Frolich, într-o postare pe Facebook, relatează AFP, citată de Agerpres.