Undă verde pentru construcția cartierului cu 23 de case și 8.000 mp. de spații verzi

Autor  Tudor Știrbu   în       4 luni în urmã     2621 Vizualizări.  

Proiectul imobiliar propus în Gilău pe o suprafață de peste 3 hectare a fost avizat favorabil în ședința de miercuri, 24 iulie, a Comisiei tehnice de urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj. Terenul este situat în intravilanul localității Gilău, iar acum are destinația de „curți – construcții”. Cartierul cuprinde 25 de parcele (dintre care 23 destinate locuirii & servicii + una pentru recreere/spații verzi + una pentru drum). 

31.603

de metri pătrați este suprafața totală a terenului pe care urmează să fie edificat acest proiect imobiliar; cea mai mică parcelă are cel puțin 700 mp.

Proiectul prezentat astăzi în ședința CTATU se află în faza elaborării „PUZ parcelare teren pentru locuințe și dotări complementare”. A fost o singură obiecție care a venit din partea arhitectului șef al județului Cluj, Claudiu Salanță. Acesta i-a recomandat proiectantului să ia legătura cu proprietarul parcelei din partea de nord-vest (pe planșe parcela respectivă este identificată ca „Etapa 2”) pentru a intra într-un singur PUZ. Proiectul a fost avizat de membrii Comisiei tehnice de urbanism.

Proiectul propune amenajarea unei zone mixte de locuințe individuale și funcțiuni conexe; zone verzi și de agrement, realizarea unor drumuri carosabile și pietonale, realizarea de legături pietonale cu pădurea din vecinătate.

8.065

de metri pătrați reprezintă suprafața destinată zonei de recreere și spații verzi.

Zona studiată este situată în zona de vest a satului Gilău, în trupul 12 conform PUG. Regimul maxim de înălțime: S(D)+P+1E (M).

Vecinătăți:

  • Sud – pădure administrată de Regia Națională a Pădurilor;
  • Est – pădure administrată de Regia Națională a Pădurilor;
  • Vest – pădure administrată de Regia Națională a Pădurilor/proprietate privată;
  • Nord – proprietate privată.

Accesul carosabil și pietonal principal va fi realizat din strada 1 Decembrie (drumul european 60) pe strada Dermata situată în partea de nord – vest a parcelei.

Beneficiara investiției este chiar proprietara terenului, s.c. Studioul pentru imagine s.r.l, iar proiectul a fost realizat de biroul CLASX DESIGN din Oradea, jud. Bihor.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.