Unanimitate: Primăria cumpără clădirea Palatului Telefoanelor. „Utilizarea ei va fi făcută după o largă dezbatere”
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat astăzi, cu 25 de voturi „pentru”, deci în unanimitate, achiziția clădirii Palatului Telefoanelor, proiectată de arhitectul Vasile Mitrea, imobil scos la vânzare de compania Orange. Decizia vine în urma unei petiții lansate de societatea civilă, prin care municipalității i s-a cerut să își exercite dreptul de preempțiune, având în vedere că imobilul este monument istoric.
Primarul Emil Boc a explicat în ședința de consiliu cum s-a ajuns la această soluție. „După o analiză de vreo două săptămâni, am putut să găsim soluția financiară, care nu este ușoară. Vreau să le mulțumesc colegilor din Primărie pentru efort și pentru faptul că astăzi pot să vin în fața dumneavoastră și să spun: da, putem să avem soluție financiară. Știți bine că nu e ușor să găsești soluții într-un termen atât de scurt și pentru o sumă oricum reprezentativă”, a declarat edilul.
El a subliniat că imobilul va intra în patrimoniul orașului și va fi utilizat în urma unei consultări publice. „Vă asigur că această clădire este a orașului și, în consecință, dincolo de nevoile administrației, utilizarea ei va fi făcută după o largă dezbatere și consultare publică, ținând cont de propuneri și de specificul ei”, a spus Boc.
Primarul a punctat și importanța simbolică a imobilului. „Orașul are o istorie, inclusiv prin clădiri. Sunt de acord cu părerile exprimate de către specialiști și arhitecți, că epocile lasă amprente în istoria orașului inclusiv prin clădirile pe care le au. Dacă am reușit să facem împreună acest lucru, respectăm orașul și istoria lui printr-o clădire reprezentativă pentru epoca în care a fost construită. O mărturie pentru eternitate a istoriei orașului”, a precizat edilul.
Negocierile pentru cumpărarea clădirii vor fi purtate de o comisie din care fac parte reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice din Consiliul Local. „Nimeni nu are de ascuns nimic, ci doar de a obține ceea ce este mai bun pentru oraș, în cele mai bune condiții legale posibile”, a spus Emil Boc.









