Un robot de ultimă generație va fi cumpărat de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase + 32 de dotări

Autor  admin   în       2 zile în urmã     347 Vizualizări.  

Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc joi, 27 iunie, proiectul de hotărâre care vizează modificarea listei de echipamente medicale propuse spre achiziționare pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

Unul dintre tipurile de echipamente prevăzute inițial a fi achiziționate va fi înlocuit cu un robot pentru citirea antibiogramelor, cu soft de interpretare și prelucrare a datelor, ce are o valoare estimată de 587.500 de lei, la care se adaugă TVA. Acesta va fi instalat în cadrul Laboratorului de Analize Medicale și se adaugă altor 32 de dotări prevăzute a fi achiziționate, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, pentru unitatea sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean.

DECLARAȚIE

 „Echipamentele medicale de ultimă generație pe care le achiziționăm, din fonduri europene, răspund necesităților acestui spital care constituie, la nivel național, un etalon în ceea ce privește activitatea spitalicească și cea ambulatorie. Importanța aparaturii robotizate este cu atât mai mare cu cât aceasta sprijină echipa medicală în diagnosticarea rapidă și precisă a pacienților și stabilirea celei mai eficiente scheme de tratament”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Proiectul câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj are o valoare totală de 3.906.793,80 lei, cu T.V.A. inclus, și este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

About