Un polonez la Cluj. „Multe locuri, parcuri, cafenele, restaurante, malluri. Este un oraș european”
Fotbalistul Krystian Nowak, venit în vară la „U” Cluj, laudă orașul, într-un interviu pentru Libertatea.
„Clujul este un oraș frumos, curat, dezvoltat, iar oamenii sunt primitori și întotdeauna gata să te ajute dacă e ceva ce nu știi. Dacă am nevoie de ceva, mereu găsesc un român care să mă ajute. De aceea mă simt ca acasă”, a mărturisit fotbalistul.
Nowak s-a declarat încântat de felul de a fi al clujenilor. „Și am mai sesizat un detaliu, care nu ai cum să-l treci cu vederea: oamenii îți zâmbesc la Cluj! Poate că realizează că sunt străin, dar acel zâmbet îmi dă siguranța că am în față oameni buni, care vor să te sprijine, dacă e ceva ce nu pricepi sau vrei să afli ceva. Mare lucru! Și nu e vorba doar de unul, doi oameni. Nu am întâlnit nici măcar o persoană care să fie nervoasă sau să-mi răspundă într-un mod urât atunci când am solicitat un cât de mic ajutor”, a spus Nowak, care a mai jucat în Scoția și Grecia.
DECLARAȚIE