Un nou operator aerian propune o destinație de vacanță foarte îndrăgită de clujeni. Bilete de la 57 de euro

SkyUp Malta, subsidiara europeană a companiei aeriene ucrainene omonime, a anunțat primele sale trei rute regulate pe care le va opera din țara noastră, printre care zboruri de pe aeroportul din Cluj.
Compania aeriană SkyUp va opera zboruri comerciale regulate de la aeroporturile din București și Cluj-Napoca.
Zborul de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj și Larnaca – Aeroportul Internațional Cipru (LCA) este una dintre cele trei rute pe care SkyUp le va opera din România, potrivit comunicatului publicat pe site-ul companiei aeriene.
Conform sursei citate, aceste zboruri vor fi disponibile începând cu data de 20 iunie 2025 cu o frecvență de un zbor pe săptămână, în fiecare zi de vineri.
În prezent, această rută mai este operată de pe Aeroprotul Cluj și de Wizz Air.
Compania va mai opera din România și ruta București – Heraklion (Grecia, în fiecare zi de luni, începând cu data de 16 iunie 2025, și ruta București – Larnaca (Cipru), în zilele de vineri, din 20 iunie 2025.
Prețul biletelor de avion pentru zborurile Cluj-Larnaca euro pornesc de la prețul de 57 de euro pe sens.
SkyUp va opera zborurile de pe aceste rute cu avioane de tip Boeing 737-800, care pot transporta 189 de pasageri într-o singură clasă de călătorie.