Un nou imobil cu 6 etaje, propus la intersecția Calea Turzii – Grigore Moisil

Autor  Ionel Lespuc   în       5 luni în urmã  

Un nou proiect imobiliar vizează construirea unui imobil cu funcțiuni mixte la intersecția Calea Turzii cu strada Grigore Moisil. Documentația de urbanism a fost depusă pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care urmează să intre joi în analiza comisiei de specialitate formată din urbaniști.

Noua clădire este propusă vis-a-vis de o altă investiție deja aprobată, pe colțul opus al intersecției, spre Leroy Merlin. În randarea de sus, imobilul nou propus este cel din dreapta.

Proiectul prevede realizarea unui imobil cu regim de înălțime (3S)+P+5E+1R și o înălțime maximă de 28 de metri. Clădirea va găzdui funcțiuni terțiare – birouri fără acces public, servicii medicale și spații comerciale în detaliu. Suprafața terenului este de 1.747 mp, iar coeficientul de utilizare a terenului (CUT) propus este de 2,8 – maximul admis pentru unitatea teritorială de referință în care se află parcela.

Procentul de ocupare (POT) este de 42,8%, sub limita admisă de 50%. Investitorul va ceda 510 mp pentru lărgirea drumurilor publice, contribuind la viitoarea modernizare a Căii Turzii și a străzii Grigore Moisil.

Proiectul include și amenajarea unor spații verzi – atât la nivelul solului, cât și deasupra subsolului – precum și realizarea acceselor pietonale și auto, cu racordare la toate rețelele edilitare.

Inițiativa aparține societății OMNIMAT S.A., controlată de omul de afaceri Viorel Bunea, fratele fostului comisar de poliție Gheorghe Bunea. Proiectarea a fost realizată de firma Endorfina Concept S.R.L.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.