Un lanț de pizzerii online cu 10 puncte în București se extinde la Cluj. Anul trecut a vândut peste 650.000 de pizza
Lanțul de pizzerii online lansat în București de către Mugur Mihăescu, interpretul personajului Garcea în serialul umoristic Vacanța Mare, se extinde la Cluj și în alte două mari orașe din țară.
Actualul parlamentar AUR este proprietarul a trei pub-uri din Centrul Vechi al capitalei, iar în 2022 a lansat un lanț de pizzerii online, Zest Pizza, ajungând în prezent la 10 puncte de delivery în București.
Acum, lanțul Zest Pizza va fi extins, pentru prima dată, în afara Capitalei. Pentru 2025 sunt vizate deschiderea a încă 10 puncte de livrare în țară, în orașe precum Cluj, Constanța, Timișoara, dar și altele.


„În București avem în vedere să mai deschidem unul sau două puncte de livrare, însă vrem să extindem în Constanța, Cluj, Timișoara pentru început, după care vom vedea unde, care sunt orașele, dar prioritatea este pe cele trei orașe”,
a declarat, pentru profit.ro, Andreea Nedea, co-acționar în cadrul Zest Food, firma care controlează rețeaua de pizzerii Zest. Aceasta a mai spus că investițiile pentru anul în curs în dezvoltarea rețelei Zest Pizza se vor ridica la peste 1,5 milioane de euro.


Potrivit sursei citate, în 2024, Zest Pizza a vândut aproximativ 660.000 de pizza. 80% din totalul clienților sunt clienți recurenți. Zest Pizza și-a dublat afacerile anul trecut afacerile față de 2023, depășind 6 milioane de euro.
Citește mai multe despre acest subiect, aici.











