Un fost polițist clujean a câștigat 23.000 de lei și un autoturism la un concurs

Autor  admin   în       3 years în urmã  

Dorin Ioan Rus este al șaselea concurent care a învins în zece ediții consecutive ale concursului de la TVR 2 „Câștigă România!”, prezentat de Virgil Ianțu.

În urma prestației sale excepționale, Dorin Ioan Rus a plecat acasă cu un autoturism și cu suma de 23.000 de lei. Dorin Ioan Rus este din Dej, dar locuiește în București unde s-a și căsătorit.

În vârstă de 52 de ani, câștigătorul concursului de cultură generală „Câștigă România!” este absolvent al Facultăților de Chimie și de Drept, iar acum lucrează ca și consilier.

Timp de 7 ani, Dorin Ioan Rus a reprezentat România în 5 misiuni internaționale de menținere a păcii sub egida ONU și UE, în țări din Balcanii de Vest și Libia, activând în domeniul cercetării penale.

Conform site-ului viva.ro, Dorin Ioan Rus a lucrat la Direcţia Arme, Exploziv, Substanţe Toxice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

În 1993, când în România se făcea trafic cu materiale radioactive, Dorin Ioan Rus îi prindea în flagrant pe cei care aduceau şi comercializau atât materiale radioactive, cât şi substanţe toxice.

„Cred că sunt primul poliţist român care ia marele premiu la <Câştigă România!>. Mă bucur că, prin reuşita mea, am îmbunătăţit imaginea Poliţiei Române. Dedic succesul meu familiei, care îmi este mereu aproape, dar şi foştilor colegi care sunt corecţi şi îşi fac treaba cu pasiune”a spus câştigătorul, conform sursei citate.

Ai tot articolul dacă accesezi acest link.

Sursa foto: TVR 2

 

 

About