Un clujean propune constituirea unui portal digital unic pentru accesul la fondurile europene

Autor  admin   în       7 luni în urmã  

Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean a fost raportor în Comisia pentru Afaceri Europene pentru inițiativa „Busola pentru competitivitate”, un document strategic prin care Uniunea Europeană își propune să devină mai inovatoare, mai verde, mai sigură și mai competitivă pe plan global.

„România are un rol esențial în acest proces. Dacă știm să valorificăm oportunitățile, putem atrage mai multe investiții, putem crea locuri de muncă mai bine plătite și o economie mai rezilientă”, a declarat Cîmpean.

Printre propunerile sale se numără:

• fonduri dedicate regiunilor mai puțin dezvoltate,

• sprijin direct pentru IMM-uri în tranziția verde și digitală,

• măsuri pentru securitate energetică și independență față de importuri,

• investiții în competențe și reconversie profesională

• un portal digital unic pentru accesul la fondurile europene.

El a mai propus crearea unui program european pentru reconversie profesională în domenii strategice, dar și un mecanism de monitorizare parlamentară pentru implementarea măsurilor UE.

„Europa se transformă. România trebuie să fie parte activă din această transformare”, a subliniat Cîmpean.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.