Un clujean întreabă: poate un simplu semn „rezervat” să transforme trotuarul Curții de Apel în parcare? Replica Primăriei
Un locuitor din Cluj-Napoca a semnalat pe rețelele de socializare o situație devenită obișnuită în fața Curții de Apel: trotuarul din dreptul intrării principale este folosit ca parcare, deși nu există rampă de acces pentru autoturisme și nici marcaje care să autorizeze oprirea.
În fotografiile publicate se văd două mașini urcate pe trotuar, sub un indicator cu inscripția „Rezervat Curtea de Apel Cluj”. Autorul postării, pe pagina Clujul Civic, a întrebat dacă simpla amplasare a unui semn poate transforma un spațiu public într-un loc de parcare.
Zona se află în centrul orașului, cu un flux intens de trecători. Mașinile sunt nevoite să urce peste bordură, întrucât nu există o amenajare propriu-zise.
Conform legislației, parcarea pe trotuar este permisă doar în baza unei autorizații și cu marcaje clare. În acest caz, nu există asemenea marcaje.
Clujeanul care a făcut sesizarea spune că a observat situații similare și în fața altor instituții publice și se întreabă dacă legea se aplică „în mod egal pentru toți, inclusiv pentru cei care o interpretează zi de zi”.
„Mașinile din față sunt ale instituției (Curtea de Apel). Sunt parcate acolo din cauză că în curtea interioară a instituției este șantier. Cu aceste mașini sunt aduse persoanele la instanță”, a precizat Iulia Perșa, de la biroul Mass-media al Primăriei.










