UDMR s-a ridicat de la masa negocierilor pentru prefecți. De ce vrea un anume județ

Autor  Sorin Tolan   în       3 years în urmã     1326 Vizualizări.  

Procesul de selecție a prefecților a depășit fără succes și întâlnirea a patra. Fără succes. Surse Media9 spun că UDMR a blocat negocierile, de data aceasta. Reprezentanții Uniunii s-au ridicat de la masă după ce au pierdut prefectul de Bihor, pe care îl doresc foarte mult. Se pare că PNL alesese Bihorul înainte să pună mâna pe el Kelemen Hunor.

De ce vrea UDMR să pună prefect la Bihor? Răspunsurile pot fi mai multe, desigur, inclusiv faptul că Uniunea nu mai este reprezentată la vârf, după ce ce PNL a luat și funcția de președinte al Consiliului Județean. Un anume răspuns ar putea fi găsit însă în Ordonanța de Urgență a Guvernului redactată de ministerul Dezvoltării Regionale, condus de orădeanul Cseke Attila.

Prefectul primește un rol-cheie în procesele de restituire a proprietăților. Este un obiectiv major al UDMR, care urmărește, de ani de zile, să determine decizii de restituire în avantajul unor culte religioase, a propriilor oameni sau al unor potentați ungari.

Sub comanda lui Pasztor Sandor, Consiliul Județean Bihor a dat o mână de ajutor Episcopiei Romano-Catolice Oradea în procesul de retrocedare a unor imobile. Cel mai important este cel de pe strada Moscovei numărul 5 (foto sus), unde unul dintre chiriași este Filarmonica de Stat Oradea. Imobilul este format în prezent din patru corpuri de clădire, cel cu fațada spre stradă având 832 mp, iar cel ocupat de filarmonică având două etaje şi o suprafață de 936 mp, edificate în două etape, între 1896 și 1914 (celelalte două fiind ridicate după anul 1990).

Clădirea este revendicată de către Episcopia Romano-Catolică încă din 2002, iar în 2014 dosarul a fost soluționat parțial de către Comisia Specială de Retrocedare. Aceasta a constatat calitatea de persoană îndreptățită pentru Episcopia Romano-Catolică și a dispus acordarea de măsuri compensatorii pentru suprafața de 466 mp. Din păcate, statul român nu a făcut niciun fel de eforturi pentru a reglementa situația creată și a lămuri definitiv aspectele legale care grevează asupra dreptului de proprietate. 

Clădirea de pe strada Moscovei este doar una dintre cele pe care Episcopia Romano-Catolică Oradea și Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia doresc să le acapareze. 

Caracatița retrocedărilor se întinde tot mai mult în centrele orașelor

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.