UAD lansează licitația pentru restaurarea clădirii sale din Parcul Central

Autor  admin   în       16 ore în urmã     442 Vizualizări.  

Universitatea de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca a lansat o licitație publică pentru renovarea și restaurarea clădirii sale emblematice din Parcul Central, cunoscută drept Pavilionul de Pictură.

Proiectul, în valoare totală estimată de 6.577.043,94 lei, urmărește salvarea unui imobil aflat într-un stadiu avansat de degradare. Clădirea, opera arhitectului Kos Karolyi, este un reper al patrimoniului arhitectural al orașului.

Conform anunțului publicat pe platforma SEAP, procedura de achiziție este una simplificată și vizează execuția de lucrări de reabilitare și restaurare, precum și organizarea de șantier.

•Valoare estimată: 6.577.043,94 lei (fără TVA);

•Termen limită pentru depunerea ofertelor și deschiderea lor: 21 februarie 2025, ora 15:00;

Proiectul a fost elaborat de biroul de arhitectură K&K Studio, specializat în lucrări de conservare a clădirilor de patrimoniu istoric. Lucrările urmează să înceapă în vara acestui an, cu un termen de finalizare estimat la doi ani.

Suntem bucuroși că am găsit fonduri pentru renovarea acestui spațiu important pentru universitate. Mulțumim Agenției de Dezvoltare Regională pentru sprijinul acordat, dar și Primăriei Cluj-Napoca, care ne-a transferat în administrare terenul de sub pavilion”, a declarat Florin Ștefan, rectorul UAD.

Din toamna acestui an, activitățile academice desfășurate în clădirea din Parcul Central vor fi relocate temporar într-un alt spațiu, pentru a permite desfășurarea lucrărilor.

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.