Trei subsoluri, patru etaje. Uite ce clădire cu restaurant și birouri se propune pe Calea Turzii
O clădire care va conține restaurant și birouri se propune pe Calea Turzii, la numărul 162. Este pe dreapta, puțin după intersecția cu strada Făgetului. Proiectul are certificat de urbanism și aviz de oportunitate, iar acum se află în faza de consultare publică înainte de a intra în dezbaterea comisiei de urbanism.
Clădirea va avea trei niveluri de subsol, parter, trei etaje întregi și unul retras; potrivit regulamentului local de urbanism, înălțimea maximă admisă la cornișă este de 21 de metri. Beneficiară este compania DMA Developments, a omului de afaceri Alexandru Domocoș, iar proiectul a fost elaborat de ArhiBox, biroul care a câștigat săptămâna trecută licitația pentru modernizarea liceului “Lucian Blaga”.
Având în vedere că Domocoș este partener de afaceri cu Marceluș Suciu, ne putem aștepta ca restaurantul să fie din rețeaua Marty.
6.000
de metri pătrați deține dezvoltatorul imobiliar pe Calea Turzii. Din aceștia, 1.032 de metri pătrați urmează să fie suprafața construită, iar 4.142 de metri pătrați sunt rezervați spațiilor verzi. Se vor planta 49 de arbori, se arată în documentație.
Conform documentelor depuse la Primărie, terenul are forma unui patrulater regulat, trapez, este orientat pe directia E-V, având accesul pe latura estica (front de 63,02 ml) direct din Calea Turzii.
Spuneam că vor fi 49 de arbori. Fiecăruia îi revine câte un loc de parcare, chiar dacă majoritatea sunt în subsol: 30 locuri de parcare pentru birouri, 19 locuri de parcare pentru alimentație publică. Doar opt dintre locurile de parcare ar urma să fie la sol, celelalte 41 vor fi în garajul subteran.