Trei sate de lângă Cluj au rămas fără apă în plină vară

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     1520 Vizualizări.  

Trei localități din comuna Baciu au rămas fără apă curentă în plină vară. Este vorba despre Popești Vale, Săliștea Nouă și Corușu. Vrei să bei un pahar de apă rece? Nu ai cum. Ai transpirat și vrei să faci un duș? Nu se poate.

“Nu avem apă de vreo 4-5 zile. Ne aduc apă în bazine cu cisterna și cât ajunge, ajunge, când se termină, să ne fie de bine. Ne mai curge la robinet câte o jumătate de oră pe zi, fără presiune”, ne-a semnalat o cititoare. Oamenii din zonă sunt revoltați și dau vina pe o fermă din apropiere, despre care se bănuiește că ar fi racordată la rețeaua de apă de uz casnic, deși este consumator industrial.

Într-un răspuns oferit TVR Cluj, Compania de Apă Someș a dat vina pe localnici, spunând că își udă grădinile cu apă din rețeaua publică. Reprezentanții companiei caută și eventuale avarii.

“Este o problemă care apare în fiecare an în această perioadă. Cei de la Compania de Apă Someș au cerut  teren pentru a monta doua pompe pe traseul Popești -Vale – Corușu, iar Primăria Baciu le-a oferit terenul necesar. Montarea pompelor este în curs. Acestea vor deservi satele Popești Vale și Corusu, pe partea stingă, iar rețeaua de transport va fi mai liberă și capabilă să pompeze apă la așezările de pe deal. Azi se verifică rețeaua veche, să vadă dacă nu este vreo avarie nedepistată”, a declarat, pentru Media9, viceprimarul din Baciu, Cosmin Maier.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.