Trei cetățeni de onoare ai Clujului. Ungureanu și Boc, de aceeași parte a baricadei

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã  

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a cerut cuvântul marți în ședința de Consiliu Local Cluj-Napoca și a propus acordarea a trei titluri de cetățean de onoare, dintre care două post-mortem. Ungureanu, candidatul la Primărie al USR pentru alegerile locale din 2020, nu a bătut la uși închise. Primarul în funcție, Emil Boc, s-a arătat foarte deschis la toate propunerilor formulate. O caldă și frumoasă solidaritate, având în vedere că suntem în Ajunul Crăciunului.

Disidenta anti-comunistă Doina Cornea și medicul Aurel Bizo au fost propuși pentru a fi declarați cetățeni de onoare post-mortem. Alături de aceștia, Ungureanu s-a gândit și la Ana Lupaș, o artistă de renume internațional, care are 74 de ani. “Am preluat trei inițiative cetățenești. Aș dori să îi rog pe consilierii locali mai tineri să preia aceste proiecte, pentru că eu nu am dreptul să propun formal acordarea titlurilor de cetățeni de onoare”, a spus deputatul USR. Acesta a mai spus și că, la solicitarea fiului disidentei, Consiliul Local ar putea da curs ideii de redenumire a străzii Alba Iulia în Doina Cornea. Acolo a locuit cea care s-a opus cu fermitate regimului comunist și unde ar urma să se inaugureze o casă memorială.

Emil Boc a preluat toate aceste propuneri. “Sunt convins că toți consilierii locali vor analiza cu celeritate și responsabilitate propunerile dvs. În legătură cu Doina Cornea, avem o discuție avansată cu fiul dânsei, în linia celor propuse de dvs”, a spus Boc.

În toată interacțiunea de Ajun de Crăciun, un singur băț a fost strecurat prin gard. “Vreau să le mulțumesc primarului, consilierilor locali că am pus împreună cărămizi, alături de profesorul Aurel Bizo, din 2004 încoace, la un sistem de asistență socială destinat ajutorării copiilor bolnavi”, a spus Ungureanu. Este, în fapt, un răspuns la o gafă a primarului, de acum o lună, care îi spusese că este ușor să critice sistemul medical clujean fără să pună o cărămidă la bunul său mers. Iar Ungureanu a înființat, încă pe vremea când era un anonim, o asociație prin care îi ajută pe copiii cu insuficiență renală (AICI).

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.