Trecutul de ceferist al mitropolitului Clujului, Andrei Andreicuț: a fost inginer la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj

Autor  admin   în       9 luni în urmã     772 Vizualizări.  

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, a lucrat la CFR în tinerețea sa. Acest amănunt din viața lui a fost făcut public de un fost coleg de facultate.

„Această facultate l-a creat și pe Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului. A fost coleg de facultate cu mine, am absolvit amândoi în promoția 1972”, a declarat Constantin Ionescu, fost director de Infrastructură la Metrorex, citat de clubferoviar.ro.

Potrivit sursei citate, actualul Mitropolit al Clujului, Andrei Andreicuț, a studiat la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice București. Ulterior și-a făcut stagiatura la Regionala de Căi Ferate Cluj (inginer la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj-Napoca).

După doi ani, a susținut examen de admitere la Facultatea de Teologie și apoi și-a urmat cariera bisericească, renunțând la cea feroviară.

După doi ani de inginerie, între 1976-1978, a urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu, pe care l-a absolvit în doar doi ani; ca urmare a aprobării susținerii examenelor anticipat datorită faptului că mai deținea o altă licență. În august 1978 a fost hirotonit preot de către arhiepiscopul Teofil Herineanu al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

După decesul mitropolitului Antonie Plămădeală, a fost nominalizat pentru funcția de mitropolit al Ardealului. La alegerile desfășurate pe 3 noiembrie 2005 a fost preferat, după al doilea tur de scrutin, Laurențiu Streza. Ca urmare a alegerii acestuia din urmă în funcția de mitropolit al Ardealului (în defavoarea lui Andrei Andreicuț), prin stăruințele arhiepiscopului Bartolomeu Anania a fost înființată Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În anul 2011 a fost ales (de către Sf. Sinod al BOR) Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi a fost instalat de către PF Patriarh Daniel, la 25 Martie 2011, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

După reorganizarea administrativ-bisericească în Transilvania, este Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului (Ardealul de Nord), respectiv al celei de a doua mitropolii ardelene, având reşedinţa mitropolitană în Cluj-Napoca.

Andrei Andreicuț a împlinit în 24 ianuarie 75 de ani.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.