Trec la fapte! S-au autorizat primele lucrări la proiectul Hexagon City, din centrul Clujului

Autor  Ionel Lespuc   în       3 luni în urmã     7886 Vizualizări.  

Primul pas concret pentru proiectul Hexagon City, din centrul Clujului. Primăria a eliberat autorizația de construire pentru lucrări care vizează rețelele de utilități și accesele. Astfel, potrivit autorizației, se poate începe execuția pentru lărgirea străzilor Someșului și Lalelelor, semaforizarea intersecției, relocarea rețelelelor și organizarea de șantier. Urmează autorizația care se va referi la construirea clădirilor.

Proiectul imobiliar propus de Hexagon City s.r.l. pe strada Someșului 11-15, vizează edificarea unui ansamblu imobiliar cu 140 de apartamente. Vor exista și 770 de metri pătrați de spații comerciale.

171

de locuri de parcare auto va avea noul ansamblu; vor fi preluate în incintă și cele șapte locuri de parcare care astăzi sunt marcate la bordură, pe strada Lalelelor.

Vor exista, de asemenea, 156 de locuri de parcare pentru biciclete.

4.272

de metri pătrați deține Hexagon City s.r.l. în zona definită de Someș, strada Someșului și strada Lalelelor.

Blocurile vor avea câte șase etaje, cu două niveluri de subsol, parter, cinci etaje întregi și unul retras. “Accentul” de pe colț, prima clădire care se va vedea venind dinspre strada Constanța, va fi cu șase etaje întregi. Înălțimea maximă permisă este de 25,5 metri.

 

FOTO: Pe planșe apare și o stradă ce urmează malul Someșului, însă aceasta este doar la stadiul de desen. Hexagon va dona teren din proprietatea sa, dar pentru continuarea arterei primăria ar trebui să facă exproprieri.

Arhitecții de la Arhimar au propus un parking subteran cu două niveluri, funcțiuni mixte la parter și etajul I, locuire colectivă în restul etajelor.

662

de metri pătrați se vor dezmembra pe malul Someșului din terenul deținut de dezvoltatorul imobiliar. La fel și alți 92 de metri pătrați, pe latura sudică, la strada Someșului.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.